La sediul IPJ a avut loc azi, 28 martie, o conferinta de presa, prilej cu care au fost facute publice prioritatile politistilor tulceni pe anul in curs, dar si masurile pe care le au in cvedere in perioada imediat urmatoare, cea a Sarbatorii Invierii Domnului.

Comisar Sabangianu Simona din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității, a prezentat prioritatile anului in curs pe trei capitole, astfel:

  1. Prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor;
  2. Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului (prevenirea furturilor din locuințe, curți, anexe gospodărești, gospodării și prevenirea furturilor din autoturisme);
  3. Prevenirea violenței în familie.

 

La stabilirea acestora s-au avut în vedere aspecte care vizează gradul de pericol social al unor astfel de infracțiuni și impactul asupra siguranței cetățenilor.

O atenție deosebită este acordată de către Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea prevenirii delincvenței juvenile și victimizării minorilor, în contextul în care se impune orientarea, în mod constant, a activităților de prevenire către populația tânără, aceasta fiind cea mai vulnerabilă.

Programul modular de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului readuce în atenția cetățenilor două categorii importante de bunuri: locuințele și autoturismele. Prin intermediul activităților preventive se va urmări reamintirea unor măsuri elementare de protecție, încercarea de a diminua comportamentele neglijente ale populației cu privire la bunurile personale și oferirea de sprijin legal atunci când persoanele prejudiciate se adresează instituției noastre.

Noutatea pe domeniul prevenirii criminalității pe anul 2018, este reprezentată de Programul de prevenire a violenței în familie, o problemă actuală a societății noastre.

Violența în familie nu se manifestă într-un episod izolat, ci se repetă atunci când nu se iau măsuri. Violența în cuplu nu apare din cauza stresului de la serviciu și nu este o urmare firească a unor neînțelegeri în familie, nu dispare dacă nu se iau măsuri împotriva agresorului, nu poate fi motivață de comportamentul victimei și nu este o chestiune privată. Victima are dreptul să fie informată și ajutată la nevoie. Important este ca în momentul solicitării unui sprijin, victima să găsească voința necesară pentru a merge până la capăt cu demersurile legale pentru tragerea la răspundere a agresorului. În condițiile în care aceasta renunță la demersurile legale limitează singură posibilitățile legale ale autorităților de a îi acorda sprijin.

 

Rezultatele dorite a fi obținute la sfârșitul anului 2018 vor putea fi atinse și prin implicarea activă a cetățenilor în respectarea mesajelor preventive transmise de reprezentanții poliției, prevenția fiind mai puțin costisitoare decât combaterea și recuperarea prejudiciilor. Și an de an Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, prin intermediul acestor acțiuni informative dorește să contribuie la liniștea comunității și responsabilizarea cetățenilor cu privire la reducerea comportamentelor neglijente, indiferet care sunt explicațiile ulterioare, tardive și ineficiente.

 Principalele activitati pe care le va desfasura inspectoratul pe perioada sarbatorilor au fost prezentate de catre comisarul sef Gradinaru Dumitru, seful IPJ Tulcea.

Având în vedere apropierea Sfintelor Sărbători ale Paștelui, polițiștii sunt pregătiți pentru a asigura tulcenilor și turiștilor liniște din această perioadă.

Astfel, în zilele de 8-11.04.2018, aproape 400 de polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și arme, explozivi și substanțe periculoase vor acționa pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional la nivelul județului Tulcea.

 

Principalele activități vor viza:

 

  • asigurarea ordinii publice pe timpul desfăşurării slujbelor religioase şi a altor manifestări de amploare, în zonele unde se estimează un aflux mare de persoane.
  • intensificarea activităţii pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de animale, pentru verificarea legalităţii activităţilor comerciale din pieţe şi târguri agroalimentare şi în apropierea lăcaşelor de cult.
  • monitorizarea zonelor turistice din județ și a bisericilor și lăcașelor de cult, pentru prevenirea și combaterea oricăror încălcări ale legislației.
  • intensificarea acțiunilor în zonele aglomerate în vederea prevenirii și combaterii infracționalității stradale.
  • asigurarea prezenţei active a poliţiei rutiere, la orele de vârf, pe principalele artere din zonele turistice, precum şi pe traseele de acces către aceste zone, pentru prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, precum şi pentru fluidizarea circulaţiei. Polițiștii rutieri vor fi prezenți și în zona lăcașelor de cult și a obiectivelor în care urmează a se desfășura manifestări religioase.
  • intensificarea activităţilor de prevenire şi combatere a infracţiunilor comise cu violenţă în zona lăcaşurilor de cult, barurilor, discotecilor şi a altor locuri pretabile, precum şi monitorizarea stărilor conflictuale.
  • pe linia respectării regimului armelor, muniţiilor şi substanţelor explozive vor fi desfăşurate activităţi pentru prevenirea şi combaterea faptelor prin care se încalcă prevederile legale în domeniu.

 

 In final, cateva recomandari ale politistilor:

Apropierea sfintelor sărbători de Paşti dar și Floriile constituie întotdeauna prilej de bucurii şi emoţii. Cu această ocazie, fiecare dintre noi îşi programează atât cumpărături, cât şi deplasări de la domiciliu, în minivacanţe sau vizite la prieteni ori rude.

 

Pentru ca petrecerea acestor sărbători să fie liniştită şi fericită, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea vă recomandă să aveţi în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie.

 

La cumpărături:

  • manifestaţi prudenţă în magazinele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi nu o plasaţi în coşul de cumpărături de unde poate fi sustrasă cu uşurinţă;
  • nu luaţi asupra dvs. sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi;
  • când este posibil, folosiţi cardul pentru cumpărături;
  • păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil şi nu în sacoşa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor;
  • când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ;
  • obiectele tentante (telefoane mobile, laptop-uri, genţi, pungi de cadouri), lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi;
  • nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.

 

În cazul în care plecaţi de la domiciliu, indiferent de perioada în care lipsiţi, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijaţi următoarele aspecte:

  • rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa;
  • spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile;
  • închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;
  • pregătirile de deplasare să fie făcute cât mai discret;
  • atunci când părăsiţi locuinţa, o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune, pot deruta eventualii musafiri nepoftiţi;
  • obiectele de valoare mare şi volum mic sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, deci nu le lăsaţi în locuinţă.

 

În noaptea de Înviere:

  • evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate, străzile cu baruri şi terase unde se consumă alcool şi sunt adunate persoanele gălăgioase;
  • nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să consume alcool;
  • evitaţi afişarea cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referiri la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră;
  • alegeţi drumurile intens circulate, luminate şi evitaţi zonele în construcţie, parcurile pustii şi străzile lăturalnice;
  • deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocările altor persoane;
  • nu acceptaţi compania persoanelor necunoscute.

 

 

Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.

 

 

+ There are no comments

Add yours