• Contact
  • FB
  • tiktok
sâmbătă, noiembrie 1, 2025
Ziarul Zig-Zag
  • Administratie
  • Social
  • Educatie-Cultura
  • Eveniment
  • Viata Satului
  • Investigații
  • Politic
  • Sport-Tineret
  • Comunicate Fonduri UE
  • Anunturi
Nu am găsit nimic
Vezi toate
  • Administratie
  • Social
  • Educatie-Cultura
  • Eveniment
  • Viata Satului
  • Investigații
  • Politic
  • Sport-Tineret
  • Comunicate Fonduri UE
  • Anunturi
Nu am găsit nimic
Vezi toate
Ziarul Zig-Zag
Nu am găsit nimic
Vezi toate
Home Administratie

Ștefan Ilie & Co, după 3 luni la conducerea municipiului: “Am găsit administrație de comună primitivă”

Ziarul ZigZag de Ziarul ZigZag
12 februarie 2021
in Administratie
0
Ștefan Ilie & Co, după 3 luni la conducerea municipiului: “Am găsit administrație de comună primitivă”
18
distribuiri
148
vizualizări
Trimite pe FacebookTrimite pe Whatsapp

Eminența cenușie pe segmentul de business  a echipei liberale de la conducerea municipiului- cum i se mai zice lui Nicu Bibu, a surprins pe ziariștii invitați joi la o conferință de presă cu începutul  lui de discurs: “din prima zi de mandat am găsit la primărie o administrație de comună primitivă”. Și a povestit, cu exemple, ce și cum s-a rupt total de realitate administrația lui Hogea, atâția ani.  Viceprimarii George Șinghi și Dragoș Simion, city managerul Nicu Bibu și, evident, primarul Ștefan Ilie au radiografiat primăria lăsată de Constantin Hogea, au spus ce-au găsit și ce vor să facă, fiecare pe zona de responsabilitate. George Șinghi cu investițiile, urbanismul și proiecte de dezvoltare, Dragoș Simion cu gunoaiele, salubrizarea, ecarisajul, poliția locală, piețele, Nicu Bibu cu smulgerea aparatului administrativ din comuna primitivă și aducerea în normalitate(deocamdată) iar Ștefan Ilie cu-de-toate ale noii administrații. Niciunul dintre ei nu puteau înțelege cum atâția salariați din primărie și din societățile primăriei, unii cu funcții de conducere, au rămas ancorați în trecut plimbând hârtii de la un birou la altul, fără habar de calculator, de comunicare prin e-mail, fără curaj de decizie chiar și pentru treburi minore; și toți aduși sub talpa unui singur tătuc, singurul care le știa pe toate și care trebuia întrebat: primarul. La ușa căruia, zilnic așteptau în secretariat  4-5 oameni, alți 4-5 pe hol și 2-3 la capătul holului. Ca să-l întrebe pe primar: șanțul de pe strada X se face pe stânga sau pe dreapta? Astfel de mentalitate spunea Bibu că a descoperit în primele lui zile de mandat la primăria municipiului. Și ne mai întrebăm de ce nu s-a întâmplat nimic în orașul ăsta.  Ștefan Ilie, la fel. Primar care, exasperat de comunicarea greoaie sau deloc dintre compartimente, direcții, le-a făcut salariaților conturi de mail, le-a spus de aplicații; când are timp îi controlează dacă le folosesc. Cum îi controlează și pe șefii de la societățile din subordinea primăriei dacă sunt/nu sunt la dispoziția cetățeanului. Metehne vechi care pot fi schimbate dar în timp, or Ștefan Ilie & Co la municipiu mai au și de făcut schimbarea promisă și atât de așteptată de tulceni. De necrezut ce spunea primarul în conferință de presă: ”Calculatorul pe care l-am adus în birou a fost primul pe care l-a văzut vreodată biroul primarului si internetul pe care l-am montat, la fel, a fost pentru prima dată. Nu putem sa ne imaginăm o administrație fără folosirea eficientă a resurselor,  unde primarul  umblă doar cu pixul si foaia. Omul mai bine informat produce mai multă eficiență în serviciu, iar cresterea ritmului de lucru nu este un abuz.În definitiv, pe mine si pe colegii mei  nu ne-a obligat nimeni să candidăm, pe colegii din administrația  publică nu i-a obligat nimeni să se angajeze aici”. Trei luni de când echipa liberală în frunte cu Ștefan Ilie conduce primăria municipiului și încă se mai descoperă, aproape zilnic, “vestigii” ale unei administrații dezastruoase.  Ceea ce anunța la început noul primar ales despre eficientizare, restructurare, mai durează. Iar legat de restructurare, spaima multor birocrați, Ștefan Ilie spunea că “vom ajunge în circa două luni și la o reorganizare, o nouă organigramă la nivel de primărie și societăți subordinate, dar în niciun caz eu nu am venit la primărie să  dau afară oameni care muncesc”.

                          Din comuna primitivă direct în digitalizare

George Șinghi este unul dintre viceprimari. Cel ales să stea în dreapta primarului. Cu responsabilități în investiții, urbanism,  inițiere și implementări proiecte, în digitalizare. A vorbit abia șoptit despre ce-a găsit (proiecte începute, altele blocate în diferite stadii) , ce continuă și ce inițiază: proiecte aferente drumului expres Brăila-Tulcea-Constanța, extindere rețele gaze, canalizare, reabilitare 30 km artere principale și secundare, continuare proiect preluare ape meteorice găsit blocat și organizare de licitație până la finele acestei luni. În pregătire proiecte pe: centru expozițional, parc industrial, reabilitare parcuri mari (Victoria, Personalităților, Orășelul Copiilor, Monument, Gloriei, piețe civice). Specialist IT, George Șinghi a anunțat demararea unor proiecte pentru digitalizarea serviciilor taxe și impozite, registrul agricol, stare civilă etc. Dar problema nu pare a fi costurile, banii care vor fi atrași prin fonduri europene și bugetul de stat, cât omul, calificarea lui, capabilitatea și disponibilitatea funcționarului de a trece rapid de la scris cu pixul la calculator. Despre ce vorbim în 2021…

                   Sunt necesare reforme, măsuri, multe dintre ele nepopulare

Primarul: „Vorbim despre proiectele pe care le-am găsit,despre proiecte pe care le facem și avem cu totul altă abordare în toate domeniile.O dată la două săptămâni discutăm  cu consilierii, pe aspectele sesizate de cetățeni. De exemplu, sunt  zone acoperite de garaje asupra cărora vrem să venim cu soluții pentru transformarea lor în spații mai aerisitte, unde putem mări numărul  locurilor de parcare, zone verzi cu locuri de joacă pentru copii. Actiunea nu este inventată la Tulcea, este aplicată cu succes în alte municipii. Și nu este o acțiune de desfiintare a garajelor într-un an, ci etapizat. Prima dată identificăm situația juridică, spațiile unde putem face cele mai sigure și mai rapide investiții. Sunt printre principalele probleme pe care oamenii le reclamă în cartiere, pe lângă lipsa locurilor de parcare, și lipsa locurilor de joacă si spații verzi. Discutăm aici de zone din străzile Victoriei, 1848, Spitalului, Barajului, Antenei, Grădinița 17. Deocamdată punem bazele acțiunii în sine ca să avem în acest an cel puțin două exemple concrete în care din spații strâmte le-am transformat în zone spațioase, largi”. Despre dezastrul din urbanism, cu PUZ-uri, nePUZ-uri, Ștefan Ilie s-a crucit ce-a găsit.

 De la panseluțe, la plante perene; de la mătură, la utilaje de strâns gunoiul

Cineva trebuie să strângă gunoiul din oraș, să pună flori, să deszăpezească. Se ocupă al doilea viceprimar, Dragoș Simion.Cu tulceanul needucat care aruncă gunoiul aiurea, cu siguranță lui Dragoș Simion nu-i va ajunge un mandat. Cu spațiile verzi, da. Celebrele panseluțe atât de dragi lui Hogea care înfrumusețau orașul, dar atât de sensibile la oscilațiile de temperatură și de bani mulți, vor fi înlocuite cu plante perene. Costurile se reduc astfel la mai mult de jumătate și perenele țin mai mult. 350 mii de lei au mers anul trecut pe panseluțe. Dragoș nu concepe ca în anul 2021 să se dea cu mătura pe străzi, vreo 400 câte sunt.Vicelui cu salubrizarea nu i-a plăcut ce a văzut în parcul auto de la Servicii Publice: utilaje vechi, unele de peste 20 de ani, greu manevrabile, costisitoare cu reparațiile. Vrea înnoirea parcului cu utilaje mai mici, noi. Spune că  bani se găsesc. Cu altă abordare vine vicele Dragoș și la Ecarisaj (a dat deja spre adopții 8 căței din 9), la Poliția locală, la piețe ( cu o nouă piață în zona Alexandru cel Bun) la Baladele Deltei, la Evidența populației. Ca și în cazul vicelui Șinghi, problema nu stă în costuri, cât în factorul om;  omul care știe să manevreze utilajul care mătură în loc să dea el cu mătua, omul educat care aruncă gunoiul, selectiv, în punctele de colectare.

„Așteptările de la noi sunt mari, care însă trebuie corelate cu situația existentă”  

Fără nicio greșală, Nicu Bibu este omul-cheie în primărie. Vine din business, cu experiență, știe ce face și, mai ales, știe ce zice. Nu-i vine să creadă modalitatea de a face administrație publică sub Hogea, cum/pe ce s-au cheltuit banii fără să se cunoască în dezvoltarea orașului. Nu-i vine să creadă ce a găsit la DIAP. Dădea un caz.”Primăria este cel mai mare proprietar de terenuri , de spații si locuri de parcare din oras. Pentru aceste proprietăți  încasează 7,5 milioane lei pe an. DIAP plăteste un administrator care să-i păstreze relația cu chiriasii, cu 7,5 mil lei/an. Același administrator care ține relația cu chiriașii, prestează și niște servicii către primărie, la niște preturi de 4 ori mai mari decât preturile de piață, pentru care mai încasează 4,7 milioane lei/an”. Alt caz. “Factura de la alegerile parlamentare din 6 decembrie. DIAP duce cabine, montează steaguri, vopsește afișaj panou. Am primit devizul de 182 mii lei. Nu am semnat. După 2 zile s-a întors cu 168 mii lei. Devizul real? 45 mii de lei”. Desigur, există și vinovați de cum s-a sifonat banul public.Sunt anchete în curs. Dar sunt și proceduri legale care trebuie respectate privind tragerea la răspundere a vinovaților. “Cea mai mare mulțumire a mea ar fi ca această administrație să înceapă să funcționeze, cât voi sta aici”- spunea Bibu printre multe altele care, deocamdată, nu pot fi scoase în public.

Vorba aceluiaș Nicu Bibu, în lunga conferință de presă de joi: “Așteptările de la noi sunt mari, dar care trebuie corelate cu situația existentă”.Bun, să-i vedem peste un an!  La primăria Tulcea,  celebra sintagmă cu “greaua moștenire” pare a avea suport real.

N.A.

Tags: administratiebibucomuna primitivaconferinta presadragosstefan ilieTulcea
Distribuie7Trimite
Ziarul ZigZag

Ziarul ZigZag

Articole Recomandate

Zi de zi pentru un oraș mai curat și mai verde
Administratie

Zi de zi pentru un oraș mai curat și mai verde

de Ziarul ZigZag
1 noiembrie 2025
0
157

Echipele Servicii Publice sunt pe teren zilnic pentru un oraș mai curat și mai verde. Amenajăm spații verzi în mai multe zone ale municipiului, plantăm flori și arbuști...

CiteșteDetails
Garajiada continuă cu demolări în zona Spitalului Județean

Garajiada continuă cu demolări în zona Spitalului Județean

1 noiembrie 2025
177
Ce solicitări de încălzire sunt la Tulcea pentru întâia iarnă fără Energoterm

Ce solicitări de încălzire sunt la Tulcea pentru întâia iarnă fără Energoterm

30 octombrie 2025
182
Când pisica nu-i acasă…

Când pisica nu-i acasă…

31 octombrie 2025
200
Următor
Vrei să devii polițist de frontieră?

Vrei să devii polițist de frontieră?

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I agree to the Terms & Conditions and Privacy Policy.

  • Radarul E-SIGUR a sancționat drastic viteza: 458 de amenzi, 44 de permise „săltate”, în 7 zile

    Radarul E-SIGUR a sancționat drastic viteza: 458 de amenzi, 44 de permise „săltate”, în 7 zile

    438 Distribuiri
    Distribuie 175 Tweet 110
  • A părăsit lumea noastră un suflet ales: Paul Lucian Tocanie

    129 Distribuiri
    Distribuie 52 Tweet 32
  • Comunitatea Armână din Tulcea, ambasadoare a tradițiilor la Festivalul Internațional de Cântece și Dansuri Armânești din Macedonia de Nord

    104 Distribuiri
    Distribuie 42 Tweet 26
  • S-a stins din viață Paul Tocanie

    103 Distribuiri
    Distribuie 41 Tweet 26
  • Protest anunțat la Babadag după ce un polițist a fost lovit cu ranga în cap la o intervenție

    103 Distribuiri
    Distribuie 41 Tweet 26
ValutăCodeValoare
Romanian Leu 
Romanian Leu
RON5.0851
US Dollar 
US Dollar
USD1.1571
Euro 
Euro
EUR1
01 nov. · FX Source: NBR 
National Bank of Romania
Check: 01 Nov 2025 00:45 UTC
Latest change: 30 Oct 2025 22:16 UTC
API: CurrencyRate
Disclaimers. This plugin or website cannot guarantee the accuracy of the exchange rates displayed. You should confirm current rates before making any transactions that could be affected by changes in the exchange rates.
⚡You can install this WP plugin on your website from the WordPress official website: Exchange Rates🚀
  • Administratie
  • Social
  • Educatie-Cultura
  • Eveniment
  • Viata Satului
  • Investigații
  • Politic
  • Sport-Tineret
  • Comunicate Fonduri UE
  • Anunturi

© 2025 ZIARUL ZIG ZAG

Nu am găsit nimic
Vezi toate
  • Acasa
  • Contact
  • Home
  • Sursa foto: dobrogeanews.ro

© 2025 ZIARUL ZIG ZAG