În perioada 20-27 august, în stațiunea montană Poiana Brașov s-a desfășurat Festivalul Internațional de Șah al Brașovului, ediția a V-a Poiana Brașov, organizat de C.S. Șah Club Brașov și Primăria municipiului Brașov la care au participat peste 200 de jucători de șah legitimați la cluburile din Republica Moldova, Germania, Belarus, Franța, Cipru și România.
Tulcea a fost reprezentată la această puternică competiție de trei sportivi ai clubului de șah ACS Logic Delta: Sarighioleanu Sebastian Laurențiu, Spiridon Antonia Maria și Voloșincu Irina, componenți ai lotului național și medaliați cu bronz la recentele Campionate Naționale de Șah pe Echipe – Iași 2021.

La finalul celor 9 runde de joc , podiumul a fost dominat de tulcence. Irina a reușit să încheie competiția cu o singură înfrângere , obținând medalia de argint în clasamentul general , iar Antonia a obținut medalia de argint în clasamentul fetelor.

Deplasarea sportivilor la acest concurs a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea prin proiectul ” Șah pe drum de munte ”, Vard Tulcea, Promotion Grup SRL și FAN Courier Tulcea, cărora șahiștii de la clubul Logic Delta le aduc mulțumiri!
Felicitări, copii!
N.A.
+ There are no comments
Add yours