Declarațiile președintelui UDMR, Kelemen Hunor, sunt mai degrabă niște încercări eșuate de atenuare a impactului declarațiilor lui Viktor Orban, decât niște convingeri personale. Președintele UDMR va trebui să își clarifice poziția – a sa și a partidului pe care îl conduce și reprezintă, pentru că PNL și președintele Klaus Iohannis nu vor tolera nicio abatere de la statul de drept, de la democrație, de la drepturile și libertățile cetățenesti, oricine este cel care se poziționează astfel.

• Președintele Klaus Iohannis a afirmat că discursul lui Viktor Orban este o eroare majoră, precum și că este inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scena publică cu un discurs construit pe teoria raselor. Preşedintele a anunţat că se disociază de ideile enunţate de Orban. În plus, a precizat că este nevoie de clarificări din partea UDMR, întrucât mulţi politicieni ai formaţiunii au aplaudat discursul susţinut de Viktor Orban, dar a adăugat că nu este nevoie de o criză guvernamentală.
• Nu suntem singuri în această luptă: Avem de partea noastră NATO și UE, cele două mari organizații ale societății democratice occidentale. O alianță ne garantează securitatea și celaltă alianță ne garantează stabilitatea economică și socială.
• Nu am văzut la K. Hunor până acum astfel de poziționări, însă suntem atenți. Dacă aceste atitudini și mesaje persistă, vom avea cu siguranță o discuție cu dl Hunor (și cu întreaga conducere UDMR), o discuție politică de data aceasta, și vom lua deciziile care se impun.
• La acest moment nu e periclitat în niciun fel parcursul guvernamental al coaliției, ceea ce avem de făcut, măsurile pe care le luam. Însă trăim vremuri complicate și suntem datori să fim infinit mai alerți și mai hotărâți să combatem orice derapaj de la principiile democratice fundamentale.
• PNL nu e dispus la niciun compromis care poate leza temelia lumii moderne în care trăim, pacea, democrația, statul de drept, drepturile și libertățile cetățenilor, valorile în care credem noi, ca liberali. Din ce în ce mai multe opinii și chiar acțiuni în societatea noastră sunt radicalizate, unele clamează chiar decăderea democrației în România. În general sunt inventate pericole care nu există, din interese politice.

Michael Gudu, deputat PNL Tulcea

+ There are no comments

Add yours