DESCHIDEREA SEZONULUI TURISTIC 2025 ÎN DELTĂ VINE LA PACHET CU DELTA DUNĂRII, DESTINAȚIA ANULUI 2025

 

Ce trofeu mai valoros, venit într-un moment cum nu se poate mai nimerit cum este deschiderea sezonului turistic, decât Destinația Anului 2025 pentru Delta Dunării. Când țara noastră are atâtea bijuterii turistice de văzut. Vestea a picat taman când un grup de ziariști ,coordonat de “rangerul deltaic” Corina Davidov, documenta la Sulina și împrejurimi deschiderea sezonului estival. Așa, povestit, nu poți înțelege frumusețile Deltei decât dacă te duci acolo, pe canalele ei, prin locurile ei sălbatice, cu floră și faună care te fascinează. Și nu întâmplător cei care au văzut-o, și cei care nu au văzut-o dar și-au propus asta, au votat Delta Dunării, Destinația Anului 2025.

Un om de-al locului, administrator de pensiune, a povestit ziariștilor câte ceva despre Deltă și de ce trebuie să vii în Deltă. Și despre Sulina, o insulă între Dunăre, Deltă și Marea Neagră, ce oferă o combinație perfectă de natură, relaxare și aventură.  Dragoș Ioniță, administratorul Pensiunii Perla Sulina: “Oaspeții noștri vin pentru frumusețea sălbatică a Deltei, pentru spectaculoasa vărsare a Dunării în Marea Neagră, pentru Insula Păsărilor și pentru plaja cu cel mai fin nisip din România. Iar experiența nu ar fi completă fără gastronomia deltaică, bazată pe rețete tradiționale moștenite de la străbunicii Deltei. Seara, terasa noastră de pe malul Dunării prinde viață. Oaspeții se relaxează, cântă și dansează împreună, bucurându-se de atmosfera autentică și ospitalitatea noastră. Pentru Sărbătorile Pascale, am pregătit pachete speciale care includ cazare, mese, excursii, masă festivă și chiar transfer naval, personalizat în funcție de dorințele fiecărui oaspete. Sezonul turistic 2025 se anunță unul excelent! Lunile iulie și august sunt deja rezervate în proporție de 80%, iar pentru septembrie avem ocupată 40% din capacitatea pensiunii. Ne bucurăm să primim turiști care revin an de an și ne străduim să fim mereu gazde desăvârșite. Vă așteptăm cu drag la Perla Sulina pentru o experiență autentică în inima Deltei Dunării!”- a declarat administratorul de la Perla Sulina.

                                       Dacă nu te dai cu caiacul, degeaba ai venit în Deltă!

Povestește în clipul video Călin Ene cum e aventura cu caiacul pe Canalul Îndrăgostiților 

Când vremea permite, terasa Perlei e full. Se merită, seara, după atâta „navigație” pe canale

                                            Delta Dunării e fabuloasă. Merită văzută!

N.A.

Foto: Ovidiu Oprea

+ There are no comments

Add yours