Voința Cudalbi a început să se trezească din euforia promovării în Liga a III-a
Promovarea echipei Voința Cudalbi în Liga a III-a, după victoria în dublă manșă cu Pescărușul Sarichioi, a adus o explozie de bucurie locală. Firesc. Însă, la doar câteva zile după succes, entuziasmul lasă locul unei realități reci: cine finanțează această echipă într-un eșalon profesionist? Povestea se putea întâmpla la Sarichioi!
Ce scria cotidianul gălățean Viața liberă, în urmă cu două zile: “(…) În timp ce jucătorii se află în vacanță, oficialitățile clubului au de rezolvat mai multe probleme: alcătuirea unui nou lot de jucători, capabili să facă faţă cerințelor noului eșalon, dar şi formarea noului staff tehnic – unde se pune problema licenței antrenorului. Pentru aceste lucruri este nevoie de timp, dar, în primul rând, de susținere financiară. La nivelul comunelor nu se poate vorbi însă de bugete exorbitante, care să acopere aceste necesități(…)Dacă la CJ Galaţi există o posibilitate legală de sprijin, dar și… deschidere pentru sport, ar fi cu atât mai bine(…)”.
Cel mai probabil, comuna Cudalbi, din județul Galați, nu are un buget local care să susțină constant cerințele Ligii a III-a: transport, cantonamente, salarii, baremuri de arbitraj, infrastructură. Toate acestea necesită resurse de ordinul sutelor de mii de lei anual. Cu două echipe deja prezente în Liga a III-a, Galațiul riscă o suprasaturare a cererilor de sprijin din partea Consiliului Județean, singura instituție capabilă să ofere un ajutor semnificativ.
Povestea de la Cudalbi ar fi putut foarte bine să se repete în comuna Sarichioi, în cazul în care Pescărușul ar fi câștigat barajul. Și aici, la fel de probabil, bugetul local nu ar fi făcut față rigorilor competiției naționale. În ambele cazuri, promovarea sportivă devine un dar cu două tăișuri: aduce prestigiu, dar și costuri pe care administrațiile rurale rareori le pot susține.
Este clar că sportul din mediul rural este prins între entuziasmul comunităților și lipsa unui sistem clar de finanțare. Și mai ales în actualele condiții cu austeritatea. Se știe, cele mai întâlnite surse de finanțare sunt: Bugetele locale, limitate și adesea prioritare pentru infrastructură și servicii publice; Consiliile județene, care intervin punctual, dar fără garanții pe termen lung; Sponsori locali, rari sau inconstanți, mai ales în comune cu economie slab dezvoltată; Proiecte prin Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret, deseori birocratice și greu accesibile.
Or, în lipsa unui cadru național coerent de sprijin pentru sportul rural, promovarea devine adesea o povară. Echipele riscă să se retragă, sau să joace „doar ca să bifeze prezența”, cu efecte negative pe termen lung asupra imaginii competiției. Cam asta e!
N.A.
