Au venit “englezii”. În perioada 3 – 4 octombrie 2025, în orașul Crawley ( Anglia) a avut loc ediția a 47 – a a competiției internaționale „British Open Cup” de karate kyokushin.
La startul competitiei s-au înscris 350 de sportivi din 24 de țări. România a participat doar cu sportivul tulcean Albert Pănuță, la categoria de kumite juniori 16 – 17 ani, băieți , – 68 kg. După 4 meciuri foarte disputate, Albert a reușit să câștige detașat categoria obținând locul 1 si medalia de aur.
În primul tur sportivul nostru l-a întâlnit pe un sportiv din Olanda pe care l-a învins prin decizia arbitrilor cu scorul de 5 – 0.
În al doilea tur l-a învins pe campionul din Spania, după 2 reprize cu scorul de 4 – 0.
În al treilea tur, în semifinale l-a întâlnit pe un sportiv din Ungaria, foarte înalt și incomod în luptă, dar a reușit să se impună tot după 2 reprize cu scorul de 5 – 0 .
În ultimul meci l-a întâlnit pe campionul din Costa Rica pe care l-a învins după prima repriză, cu decizia de 5 – 0
La categoria în care a luptat Albert, grupa era formată din 18 sportivi, iar lupta a fost în sistem piramidal, prin eliminare.
Albert este elev in clasa a X -a la Liceul Teoretic Grigore Moisil, practică karate de la vârsta de 4 ani , este legitimat la cluburile Nippon Budo Sport Tulcea si Palatul Copiilor Tulcea și face parte din lotul național de sportivi din Federația Română de Karate Kyokushin.
Sensei Nicu Pănuță: „O competitie cu tradiție, bine organizată și cu sportivi foarte bine pregătiți, noi ne-am dorit foarte mult să participăm la acest concurs internațional, chiar dacă financiar am făcut niște sacrificii. Motivul? Ca să avem niște meciuri de verificare puternice înainte de Campionatul Mondial WKB din Polonia, din luna decembrie, unde vom fi prezenți. Pe această cale doresc să-l felicit pe Albert, ca antrenor, dar și ca părinte, pentru rezultatul obținut, pentru determinarea de care a dat dovadă. Osu!”
Următorul eveniment va fi „Romanian Open Bucharest Challenge Cup 2025” din Bucuresti, pe 18 octombrie , organizat de Clubul Budo Gym, sub auspiciile Federației Române de Karate Kyokushin, la care s-au înscris 460 de sportivi din 12 țări.
Felicitări maxime! Osu!
N.A.