Ieri noaptea a.c., în jurul orei 02:45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control pe strada Narciselor din comuna Dăeni un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani. În urma testării acestuia cu aparatul Drager rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Judetean Tulcea în vederea prelevării de mostre biologice.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Comunicat IPJ






