România a demonstrat deja că poate fi o gazdă excelentă pentru baschetul european. Avem orașe care respiră baschet și dispun de infrastructură modernă. Acum și Tulcea! După ce staff-ul Federației Române de Baschet, condus de Carmen Tocală, a vizitat municipiul nostru și stadiul pregătirilor pentru Campionatului European FIBA Women’s EuroBasket U18 (31 iulie- 9 august), Carmen Tocală a făcut deplasarea la Oradea.
În urma întâlnirii dintre președinta Federației Române de Bachet și primarul municipiului Oradea, Florin Birta, s-a decis ca România să își depună candidatura și pentru organizarea Campionatului European FIBA U16 masculin, în această vară.
Dacă va fi aprobată, competiția ar deveni a treia găzduită de România în acest an, după Campionatul European U16 feminin, Divizia A (Pitești) și Campionatele Europene U18, Divizia B (Tulcea). Decizia finală a FIBA este așteptată în perioada următoare.
Sursa: Federația Română de Baschet






