Un pas important spre realizarea Drumului Expres. A durat aproape 2 luni de la depunerea Raportului privind impactul asupra mediului și a Studiului de evaluare adecvată pentru proiectul Drum Expres Brăila(Jijila)- Tulcea (Cataloi) pentru ca Direcția Județeană de Mediu Tulcea să anunțe emiterea acordului de mediu nr 2/02.02.2026. DRUM EXPRES BRĂILA (JIJILA) – TULCEA (CATALOI)”, propus a se realiza în județul Tulcea, comunele Smârdan, Jijila, Văcăreni, Luncavița, Isaccea, Niculițel, Frecăței, Somova, Nalbant, Mihail Kogălniceanu, titular CNAIR SA.
Drumul Expres își are originea în estul municipiului Brăila (pe malul drept al Dunării), imediat după traversarea Dunării, fiind amplasat pe traseul drumului de legătură care conectează localitatea Jijila cu Podul suspendat peste Dunăre.
Axul rutier se dezvoltă pe direcția vest–est, având o lungime totală de 61,638 km, și este configurat pentru a asigura conexiuni rutiere performante între localitățile tranzitate, prin intermediul unor noduri rutiere amplasate strategic. Traseul propus este proiectat pentru o viteză de circulație de 120 km/h.
Acesta are o dezvoltare de la Vest către Est până în apropierea municipiului Tulcea și are punct final nodul rutier de conexiune cu Drumul Expres Constanța – Tulcea, şi drumul județean DJ229A, în apropierea localității Cataloi.
- Kilometrul 0+000 este definit printr-un nod rutier în Nord-Vestul localității Jijila cu rolul de a asigura continuitatea traficului ce va tranzita podul peste Dunăre din zona Brăila.
- La km 5+740 și km 7+980 se traversează DN22. În zona km 7+000 – 9+000 coridorul se încadrează între localitățile Garvăn și Văcăreni, ocolind în continuare localitatea Văcăreni pe la Nord pe partea stângă a DN22. În continuare, traseul ocolește Luncavița pe la Nord și Rachelu pe la Sud, traversând astfel DN22 la km 20+400.
- Între km 26+000 – 29+000, coridorul are o dezvoltare paralelă cu localitatea liniară Revărsarea, urmând ca între km 31+000 – 34+000 să ocolească localitatea Isaccea pe o direcție Nord-Vest – Sud-Est. În continuare, coridorul se dezvoltă pe partea dreaptă a DN22 până în zona km 40+900 unde intersectează traseul DN22, pe care îl traversează printr-un pasaj inferior.
- La km 44+340 traversează din nou DN22, de data aceasta cu un pasaj superior și continuă pe partea dreaptă a DN22, până în zona km 48+000 unde DN22 schimbă direcția către Somova, iar Drumul Expres își continuă dezvoltarea pe direcția Sud-Est până în Nord-Vest-ul localității Cataloi unde se intersectează cu Drumul Expres Constanța – Tulcea.
Concluziile studiului de evaluare adecvată au fost că acest proiect nu va avea un impact negativ semnificativ asupra integrității ariilor naturale protejate de interes comunitar, iar prin aplicarea măsurilor propuse de evitare/prevenire/reducere a impactului, impactul rezidual va fi nesemnificativ.
„DRUMUL EXPRES BRĂILA (JIJILA) – TULCEA (CATALOI)” este un proiect cu o miză majoră nu doar locală, ci și regională. Practic, acesta va crea o legătură rutieră rapidă și modernă între Muntenia și Dobrogea, reducând presiunea de trafic de pe DN22 și scurtând semnificativ timpii de deplasare.
Sursa: DJM Tulcea





