Recent, la Penitenciarul Tulcea a fost prezentat bilanțul activității pentru anul 2025, în cuprinsul căruia s-a evidențiat menținerea unui climat de siguranță și ordine, precum și intensificarea programelor destinate reintegrării sociale a persoanelor private de libertate.
La eveniment au participat comisar șef de poliție penitenciară Dănuț Ilie-Director Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar și inspector principal de poliție penitenciară Adrian Țugui- Șef Serviciu Siguranța Deținerii, din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, alături de personalul penitenciarului. Raportul a fost prezentat de comisar șef de poliție penitenciară Ion Feodorof și a cuprins activitatea desfășurată în sectoarele economic-administrativ, reintegrare socială, siguranța deținerii și regim penitenciar.
Pe parcursul anului, unitatea a gestionat eficient dinamica populației carcerale, fără incidente majore care să afecteze siguranța comunității. Totodată, au fost derulate programe educative, psihologice și de asistență socială, cu scopul reducerii riscului de recidivă. Un accent important a fost pus pe implicarea deținuților în activități lucrative și cursuri de calificare profesională, precum și pe colaborarea cu instituții și organizații partenere.
În plan administrativ, conducerea unității, în funtea căreia a revenit la comandă comisarul șef Ion Feodorof, a urmărit îmbunătățirea condițiilor de detenție, investiții în infrastructură și formarea continuă a personalului.
Pentru 2026, obiectivele vizează dezvoltarea programelor de reintegrare și continuarea procesului de modernizare a unității.
N.A.






