În cursul zilei de ieri 9 martie, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Măcin și Compartimentul Proximitate, au desfășurat activități informativ-preventive pe linie de educație rutieră în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 „Gheorghe Banea”, din orașul Măcin. La activitate au participat 50 de elevi din ciclul gimnazial, precum și două cadre didactice.
În cadrul întâlnirii, polițiștii au prezentat elevilor recomandări privind deplasarea în siguranță cu trotineta, bicicleta și rolele, reguli referitoare la traversarea corectă a drumului public, precum și aspecte privind comportamentul adecvat în trafic în calitate de pasager într-un autovehicul. Totodată, au fost transmise informații referitoare la importanța cunoașterii semnalizării rutiere din zona unității de învățământ și a domiciliului, fiind subliniată necesitatea adoptării unui comportament preventiv pentru prevenirea implicării în accidente rutiere.
De asemenea, au fost desfășurate activități specifice în cadrul proiectului educativ „Patrula școlară”, având ca obiectiv formarea și consolidarea unui comportament responsabil în rândul elevilor.
Comunicat IPJ




