În cursul zilei de ieri,19 martie a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Secția 2 Poliție Rurală Măcin au oprit pentru control, pe strada Cotită din Grindu, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că plăcuțele de înmatriculare montate pe autovehicul erau false, acestea fiind atribuite unui alt vehicul. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. De asemenea, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, fiind dispusă măsura complementară a reținerii permisului de conducere și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Comunicat IPJ





