Resortul Gura Portiței este unic în România datorită amplasării sale speciale pe o foarte îngustă fâșie de pământ care desparte Marea Neagră de intrarea în Delta Dunării.
(…) După investiții considerabile făcute în ultimii ani, am renovat, am reconstruit și am redus capacitatea maximă a Gura Portiței Resort la aproape 200 de spații de cazare, pentru un număr de 400 de oaspeți. Cărora li se adaugă cei aproximativ 70 de oameni care trudesc din aprilie până în octombrie pentru buna funcționare a resortului. Am renunțat la 20 de spații de cazare, pentru a reduce presiunea asupra naturii (…)
Am ales energia regenerabilă, am construit cu materiale prietenoase cu mediul și am investit în stații de epurare astfel încât oaspeții noștri să beneficieze de confort de patru stele în mijlocul sălbăticiei, fără ca natura să se simtă agresată (…)
Anunțăm că, începând din acest an, turiștii care nu sunt cazați la Gura Portiței Resort vor avea acces în număr restrâns pe teritoriul resortului, în baza unui voucher ce se achiziționează de la recepția noastră din Jurilovca, înainte de îmbarcarea spre Gura Portiței. Voucherele sunt valabile doar în ziua achiziționării și pot fi folosite pentru plata produselor alimentare, a băuturilor sau pentru închirierea de șezlonguri de plajă, fără a fi valabile în restaurantul Portița spre Rai sau pentru acces la piscina resortului (…) Voucherele se achiziționează de la recepția Gura Portiței Resort aflată lângă debarcaderul nostru din Jurilovca, înainte de îmbarcarea pentru Gura Portiței.
Valoarea unui voucher este de 100 de lei/persoană. Copiii cu vârsta de până la 12 ani nu plătesc. Copiii cu vârsta peste 12 ani plătesc preț întreg (…) Voucherele sunt valabile doar în ziua achiziționării, iar sumele rămase necheltuite nu se rambursează. Tagurile se returnează personalului resortului înainte de îmbarcarea spre Jurilovca.
Gura Portiței Resort se deschide la data de 1 Mai. Până la acel moment, accesul pe teritoriul resortului nu este permis vizitatorilor din motive de siguranță.
Oana Costea,
Communications Officer Gura Portiței Resort





