A treia zi a turneului final al Ligii a II-a, U19, masculin, găzduit la Tulcea, a adus o înfrângere dureroasă pentru CSS Tulcea, dar nicidecum lipsită de speranță. 1-3 cu CSU Știința București (25-22; 17-25; 22-25; 15-25), după un meci intens, disputat și plin de momente spectaculoase, în care publicul tulcean a fost, ca și ieri, al șaptelea jucător.
Startul a fost exact cum și-l dorea și antrenorul Valentin Nechifor: curaj, energie și eficiență, concretizate într-un prim set câștigat meritat. Tribuna simțea că revanșa după meciul pierdut de tulceni cu 3-0 la turneul semifinal, tot la Tulcea, este posibilă. Și astăzi chiar a fost aproape. Pentru că, dincolo de scor, diferența s-a făcut în detalii: câteva mingi decisive gestionate mai bine de bucureșteni, mai multă luciditate în momentele-cheie și, poate, un plus de experiență.
Ar trebui verificat, câțiva din lotul Știința par de U29. Iar optarul…cam cât Drăniceanu…
Știința a arătat încă o dată că este o echipă solidă, capabilă să profite de orice ezitare, iar victoria de azi o menține cu șanse reale la podium. Dar și CSS Tulcea a demonstrat că este acolo, la nivelul competiției, luptând de la egal la egal și oferind un volei de calitate. Poate că scorul final nu reflectă pe deplin echilibrul din teren, însă lecțiile unui astfel de meci sunt valoroase.
Antrenorul Valentin Nechifor a declarat după meci: „Pentru noi înfrângerea reprezintă un semnal de alarmă, dar și o oportunitate de a corecta aspectele legate de organizarea jocului în fața unui serviciu agresiv, un element esențial în voleiul modern. În final, partida a demonstrat încă o dată că, la acest nivel, serviciul poate înclina decisiv balanța, iar CSU Știința București a știut să profite din plin de acest avantaj”.
Mândri de evoluția CSS Tulcea la acest turneu (până acum)
Urmează duelul cu Râmnicu Sărat, un meci important, înaintea confruntării cu CSS Blaj. Este momentul în care echipa trebuie să strângă rândurile, să păstreze lucrurile bune din jocul de azi și să intre pe teren cu încredere. Pentru că voleiul, ca și sportul în general, răsplătește perseverența. Iar 1 Mai e despre energie, despre muncă și despre a merge mai departe.
Tot astăzi s-au mai jucat: CSN Rm. Sărat- CSS Blaj 0- 3 și CSU Cluj- CSS Buzău 3- 2.
E clar că locul 2 e disputat de Știința București și CSS Tulcea.
Meciurile de mâine, vineri:
CSS Blaj- CSS Buzău (ora 10,00)
CSU Știința București- CSU Cluj (ora 12,00)
CSN Rm. Sărat- CSS Tulcea (ora 14,00)
Hai, CSS Tulcea! Hai, băieți!
N.A.





