Trei meciuri ale naționalei României, trei victorii și un public de nota 10. Cine ar fi crezut că impunătoarea Danubius Arena din municipiu va deveni neîncăpătoare la meciurile naționalei României? Și totuși, acest lucru s-a întâmplat din nou în această seară, când Sala Polivalentă s-a umplut până la refuz, cu aproape 4.700 de spectatori în tribune, cu câteva sute mai mulți decât la inaugurarea arenei și la primul meci disputat aici de naționala noastră.
Astă seară atmosfera a fost una de mare sărbătoare, iar publicul tulcean a demonstrat încă o dată că știe să fie alături de tricolore. Într-o sală electrizantă, junioarele românce au obținut o nouă victorie importantă învingând Portugalia cu 62-46. Debutul partidei a adus emoții. Româncele au părut ezitante, iar după primele zece minute tabela indica 15-11 pentru portugheze, care păreau să controleze jocul. Însă reacția echipei noastre a fost una exemplară. Treptat, tricolorele și-au regăsit ritmul, și-au organizat mai bine jocul și, după aproximativ un sfert de oră, au preluat conducerea. Din acel moment, România a dominat clar întâlnirea. Cu multă energie, disciplină tactică și eficiență în atac, echipa noastră a închis meciul în aplauzele unei săli întregi: 62-46, o victorie pe deplin meritată împotriva liderului Grupei A (până la acest meci).
Acest succes nu este întâmplător. Naționala feminină U18 a României are acum un parcurs perfect: trei meciuri și trei victorii împotriva selecționatelor Azerbaidjanului, Islandei și Portugaliei. Este un început excelent de competiție și un marș triumfal către podiumul competiției care asigură promovarea în Division A.

Meritele însă nu aparțin doar jucătoarelor și stafului tehnic, ci și admirabilului public tulcean. La meciurile României mii de oameni umplu tribunele și transformă Danubius Arena într-o adevărată fortăreață a baschetului românesc. Tulcea trăiește în aceste zile baschetul la intensitate maximă, acest adevărat templu sportiv Danubius Arena devenind pentru câteva seri inima sportului românesc. Iar tricolorele au răspuns magnific acestei iubiri venite din tribune: cu dăruire, curaj și victorii. Astă seară, nu doar echipa națională a câștigat, ci și spiritul unei comunități care știe să își susțină campioanele.
Rezultatele din celelalte meciuri ale zilei: Islanda- Olanda 85- 62; Ucraina- Israel 59- 80; Bulgaria- Elveția 70- 49; Austria- Lituania 54- 44; Luxemburg- Irlanda 51- 65; Danemarca- Grecia 60- 72 și Slovacia- Marea Britanie 56- 59.
Clasament
Mâine, miercuri, 5 august, ROMÂNIA joacă ultimul ei meci din grupă cu OLANDA, de la ora 18,30.
HAI, ROMÂNIA!





