Pompierii au intervenit vineri seara, în jurul orei 17,00, pentru limitarea unui incendiu care a cuprins mai multe case din Tulcea. Nu s-au identificat victime, dar intervenția a fost îngreunată din cauza apropierii imobilelor (lipite una de alta), incendiul propagându-se cu ușurință. Pompierii au intervenit cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de salvare de la înălțime, 1 autospecială SMURD, 1 autospecială de primă intervenție și comandă. În scurt timp au mai venit în sprijin 2 autospeciale de la SPSU ALUM SI VARD și 1 autospecială de stingere de la Stația de pompieri Babadag. În circa 2 ore și jumătate incendiul care a afectat 6 gospodării a fost lichidat. Comanda intervenției a fost asigurată de șeful ISU, colonel Daniel Petrov.

Comunicat ISU

+ There are no comments

Add yours