Înjuratul de serviciu este primarul Constantin Hogea, pentru că de-aia l-am votat! Hogea, de la o vreme o cam dă cotită și merge până la a pune pe internet telefoanele responsabililor direcți de străzi,plombări, gunoaie,  curățenie, plantat flori etc. Inaugurări, lansări, pensionări, revelioane… și le păstrează. Dar în cazul Păcii, Hogea cam are dreptate. Avem o stradă, Păcii, de la Piața Nouă înspre variantă. Avem o Primărie și un Aquaserv, societate a primăriei care se ocupă cu apa, în principal, și cu oareșce cârpeli de străzi, în secundar. Strada asta, destul de circulată, intrat de anul trecut în reparații, ca parte a unui program mai amplu de preluare a apelor pluviale în oraș, dar a intrat și nu a mai ieșit. S-a ocupat Aquaserv-ul de problemă. Doi constructori care s-au încumetat au dat faliment, alți doi s-au prezentat ca să rezolve dar, au abandonat și ăștia. Alte licitații, alte termene, alte trageri de timp, ca să nu se rezolve nimic. Ultimul constructor care s-ar fi arătat interesat să repare str. Păcii, s-a dovedit a fi suspect la verificarea situației financiare,iar când s-a prins și-a pus palma în fund și a plecat și ăsta. Cetățenii de pe str. Păcii și nu numai, nu știu cum e cu constructorii și îl înjură pe primarul orașului, pe Hogea, normal. Să ia șantierul în regie proprie, Aquaserv-ul nu se încumetă; are bani, nu are oameni și mașinărie pentru o astfel de lucrare- după cum a spus și directorul tehnic în ședința Consiliului local. Prin urmare, rezultă că Hogea, cel mai probabil, se va retrage din fruntea Primăriei pe fond de înjurături pentru că este puțin probabil ca str. Păcii să poată fi reparată până la alegerile din 2020; și dacă ar fi în cauză numai str. Păcii…

N.A.

+ There are no comments

Add yours