În condițiile în care siguranța alimentară și sanitară a turistului trebuie să fie întotdeauna pe primul loc, Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării susține eforturile ANPC de a extinde controalele și la nivelul pensiunilor, hotelurilor și restaurantelor din Deltă. Constatăm cu tristețe, că au existat situații de încălcare a legii din partea unor operatori economici, care funcționează în destinație și care, în mod evident nu au acordat respectul cuvenit turistului, în primul rând, dar și față de prevederile legii. Vrem să asigurăm turiștii că acestea sunt cazuri izolate, care nu definesc industria turismului din Delta Dunării, iar membrii Asociației de Management al Destinației Turistice și toți cei angrenați în turism în destinație, au luat și vor lua în continuare măsuri în a oferi servicii de un înalt standard de calitate.
Delta Dunării a rămâne o destinație definită de servicii turistice de calitate, de tradiții, multiculturalitate și gastronomie locală, sigură în context pandemic, unică în Europa prin ceea ce are de oferit iubitorilor de natură. Sezonul turistic în Deltă continuă pentru câteva luni de acum încolo și reamintim că unele resorturi vor fi deschise și pe perioada iernii.
Cătălin ȚIBULEAC
Președinte Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării
PS. Televiziunile au vuit zilele astea cu a doua bombă de presă, după cea cu piscinele periculoase. Cea cu produse mucegăite, expirate din 2015, cu pești uitați în gheață și sânge, prin meniurile din Delta Dunării. Pentru că ANPC nu spune prin ale cui bucătării a găsit „dezastrul alimentar” presa centrală a extras din comunicatul ANPC și a făcut un pachet pe care l-a pus în cârca tuturor „pensiunilor și restaurantelor din Delta Dunării”. Ceea ce nu este corect. De unde și comunicatul AMDTDD.
+ There are no comments
Add yours