Se ocupă Navrom Bac SRL Galați, investitor și beneficiar de lucrare trecere bac Isaccea-Orlovka. Ucrainenii lucrează la punctul de trecere al frontierei de la Orlovka de 2 ani și sunt gata demultișor să primească primul transport de trecere a Dunării cu bacul dinspre Isaccea. La noi… mai durează. Nu mult, până în 15 septembrie a.c. termenul de finalizare a lucrării “Amenajarea punctului internațional de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene pentru pasageri și marfă”.
Constructor din Galați, subcontractor din Tulcea
Investiția pentru amenajarea Punctului de trecere de pe malul românesc este a Navrom Bac SRL Galați și se ridică la 5,2 milioane lei, fără TVA. Dată în execuție firmei SUPERQUATRO Grup SRL din Galați (manager de proiect Cătălin Mircea), firmă de construcții hidrotehnice, câștigătoare a licitației pentru această investiție, cu lucrări de infrastructură și suprastructură. Constructorul are 12 luni la dispoziție să dea în primire beneficiarului Punctul de trecere a frontierei, termenul limită fiind 15 septembrie a.c. De lucrările de arhitectură se ocupă subcontractorul Frigomatic SRL din Tulcea.
„De această trecere va beneficia tot județul, nu numai Isaccea”
Silviu Petcu, consilier local, oraș Isaccea: “Proiectul este în grafic, s-a semnat și contractul de subantrepriză pentru lucrări de arhitectură cu firma Frigomatic SRL Tulcea, cea care va executa confecțiile metalice, spațiile pentru utilizatorii finali, respectiv, Vamă, Poliție de Frontieră, CNAIR etc. Sigur că va beneficia întreg județul de această trecere Isaccea-Orlovka, se schimbă o mare rută pentru camioane, în special turcești, care trece acum pe podul Giurgiu-Ruse și care aproviziona Federația Rusă cu fructe și alimente. Acum, ruta trece prin Bulgaria (Ruse)- Giurgiu-Centura București-Bacău- Suceava- se intră în Ucraina prin Vama Nord Suceava. De la deschiderea Punctului de trecere Isaccea-Orlovka, ruta se va muta pe Vama Veche-Negru Vodă – Centura Constanței- Tulcea și Isaccea, rută mult mai scurtă spre Ucraina și Federația Rusă. Evident, Isaccea, ca oraș de tranzit, va beneficia cel mai mult de această trecere pe care o așteptăm deschisă de la jumătatea lunii septembrie, prin varietatea de prestări servicii care se vor deschide aici”- ne-a declarat consilierul local Silviu Petcu.
Linia de feribot va fi asigurată de Navrom Bac Galați, într-o primă fază cu o navă închiriată, urmând ca alte două nave, aflate în construcție la acest moment, să asigure corespunzător trecerea Dunării, de pasageri și marfă.
N.A.
+ There are no comments
Add yours