Eveniment cultural de seamă la Văcăreni: A fost lansată Monografia comunei

Duminică, după slujba bisericească, sătenii au mers la Căminul cultural unde au participat la un eveniment cultural deosebit de important pentru comunitate: Lansarea monografiei comunei Văcăreni, o carte-document la care au lucrat doi intelectuali din sat, Victor Jijileanu și Gherghina Tofan.

Festivitatea s-a bucurat de prezența președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, a Cezarinei Adamescu, membră a Uniunii Scriitorilor din România și autor al prefeței lucrării și a Olimpiei Sava, reprezentanta editurii Olimpias, a primarului comunei Luncavița, Ștefan Ilie, a autorilor lucrării și a primarului de Văcăreni, Ștefan Stoica, cel care a moderat evenimentul.

„Doi fii ai satului – profesorul Victor Jijileanu și poeta Gherghina Tofan, au reușit, cu sprijinul financiar al Primăriei Văcăreni, să ateste și să promoveze istoria și trăsăturile definitorii ale uneia dintre cele mai vechi așezări ale județului, atestată încă din anul 1573, ceea ce reprezintă un efort concertat demn de toată aprecierea. Vă felicit pentru că sunteți o comunitate unită și responsabilă, pentru că ați înțeles cât de important este pentru voi și în special pentru tânăra generație să vă descoperiți rădăcinile și să creați o legătură indestructibilă cu aceste locuri!”- a declarat cu acest prilej președintele Horia Teodorescu.

N.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here