Avem aeroport internațional modern, pasageri ar fi. Ne mai trebuie avioane!

Lume multă și bună miercuri, 24 aprilie, la conferința de prezentare a investiției de la Aeroportul „Delta Dunării” ca urmare a finalizării proiectului „Modernizare și extindere terminal pasageri; modernizarea platformei de îmbarcare și a căii de rulare Alfa (construite în 1973); construire platformă dedicată activităților de degivrare / antogivrare aeronave”.  Președinte de județ, prefect, ministru al Transporturilor, consilier onorific de prim ministru, mulțime de șefi ai deconcentratelor, șefi de companii aeriene, șeful Asociației aeroporturilor din România, operatori în turism, personal de la aeroport, mulți ziariști la cel mai important moment din îndelungata istorie a acestui aeroport de la 1973 încoace. Să sperăm că odată devenind operațional, în sfârșit, Aeroportul Delta Dunării să iasă din zona miștourilor ziariștilor de cancan și să devină ceea ce sperăm noi, toți tulcenii, și nu numai, o poartă de acces înspre/dinspre lumea largă, acum și pe calea aerului. Să sperăm că și companiile aeriene vor înțelege că o destinație precum Tulcea este/poate fi o afacere bună. Să sperăm!

 

Horia Teodorescu, președinte Consiliul Județean: „Vreau să intru puțin în istorie și să-mi amintesc că din anul 2012, „vinovat“ de tot ceea ce se întâmplă în județul Tulcea este domnul Victor Ponta, din poziția de prim ministru la acea vreme. Aceasta ținând cont de sprijinul pe care ni l-a acordat nouă, județului Tulcea, pentru crearea Instrumentului Teritorial de Investiții și de acolo ramificațiile cu beneficii în investițiile care au urmat și care nu au fost puține. De asemenea, vreau să-i mulțumesc domnului ministru Sorin Grindeanu, pentru că dânsul este „vinovat“ atât pentru pod, cât și pentru aeroport și sper să fie vinovat și pentru drumul expres care leagă podul de Tulcea, respectiv Tulcea de Constanța. Cred că ar fi ultima nestemată așezată pe coroana investițiilor din județul Tulcea și care ar completa un întreg – conectivitatea. Iată că, dacă discutăm de pod, acesta s-a realizat, dacă discutăm de aeroport, s-a realizat, dacă discutăm de infrastructura portuară, s-a rezolvat, dacă discutăm de drumuri județene, și acestea s-au rezolvat. Cam toate lucrurile care priveau conectivitatea s-au rezolvat și județul nostru beneficiază de această infrastructură obligatorie, necesară și care dă o altă perspectivă județului nostru și Dobrogei“- a transmis Horia Teodorescu.

Sorin Grindeanu,ministrul Transporturilor: „Meritul principal pentru tot ce s-a întâmplat astăzi aici îl are administrația locală. De ce? Pentru că este un aeroport care nu este în coordonarea Ministerului Transporturilor, așa cum sunt cele din București, Timișoara și Constanța, sunt în administrare locală, iar noi nu am făcut decât să venim să finanțăm aceste proiecte. Tot ce s-a întâmplat aici, licitații, au fost gestionate foarte bine la Tulcea. Rămânem la o singură problemă, aceea de a avea trafic, dar nu aveam cum să avem trafic fără a avea facilități. Eu văd, însă, în sală, marii operatori de turism, iar atâta timp cât aveți un județ care este unic în Europa (poate mă contraziceți, dar eu nu știu un alt județ în Europa așa cum este Tulcea, cu Delta Dunării), aceasta este pârghia pe care se poate lucra (cu facilități pentru turism), cea prin care se poate dezvolta inclusiv traficul pe aeroportul din Tulcea. Rămân la părerea că aceasta este modalitatea prin care se poate ajunge la un trafic mulțumitor și care să pună în valoare ceea ce e unic în Europa, Delta Dunării“- a transmis ministrul.

Am auzit povestea, am văzut cum arată un aeroport internațional modern, schengen/non schengen, cu toate utilitățile necesare (poate cu un mic dezavantaj generat de proximitatea graniței cu Ucraina). Ne mai trebuie avioane!

N.A.

+ There are no comments

Add yours