Va avea loc la Tulcea pe 29 și 30 august și în continuare în Deltă între 31 august și 2 septembrie pe traseul de ecoturism Delta lui Ivan, între Tulcea și Mila 23. Festivalul include competiţii de vâslit și concerte Rock’n’Row, dezbateri, un târg gastronomic și o cină comunitară, ateliere de creaţie și educaţie pentru copii, o expoziţie a ecomonografiilor unor localităţi din Deltă, proiecţii de film, parade ale ambarcaţiunilor pe Dunăre, precum și spectacolul de teatru Iona, în versiunea coregrafiată a lui Lari Giorgescu. În perioada 31 august – 2 septembrie, Festivalul pornește în călătorie prin Deltă, prin intermediul Caravanei (de canotci și caiace) care va explora traseul de ecoturism „Delta lui Ivan”, între Ansamblul Memorial din Tulcea și Muzeul Ivan Patzaichin din Mila 23.
Programul festivalului
Vineri, 29 august – Tulcea
14:00 – 22:00 Târgul Punctelor Gastronomice Locale din România (Faleză – Str. Grigore Antipa). Proiecții de film (Ecran, în spatele Scenei)
15:00 – 15:30 Punct Gastronomic Local – Custode de tradiții creative I / Laureații 2025
15:30 – 17:00 IVAN, omul cu rădăcini în ape (un film de Ana Preda, 2024)
17:00 – 19:00 Retrospectiva Anonimul 2025 – Calup de scurtmetraje românești (I)
19:00 Deschiderea oficială a Festivalului Ivan Patzaichin – Rowmania 2025 (Scenă); Parada ambarcațiunilor: canotci, lotci cu vele și cinuri pe Dunăre; Moment muzical: Corul lipovencelor de la Mila 23; Discursuri
19:45 Spectacol de teatru: Iona (Marin Sorescu); Distribuție: Lari Giorgescu. Muzică interpretată live de Lucian Maxim și Adrian Nour. Coordonare scenică: Victor Ioan Frunză, Teatrul Dramaturgilor Români
21:00 Concerte Rock`n`Row (Scenă). GYÁRFÁS FAMILY TRIO (Ungaria) | TIMPURI NOI
Sâmbătă, 30 august – Tulcea
11:00 – 22:00 Târgul Punctelor Gastronomice Locale din România (Faleză – Str. Grigore Antipa); Ansamblu Folcloric de la Jurilovca
11:30 – 13:30 Festivalul eco-monografiilor (Faleză – Ansamblul Memorial Ivan Patzaichin); Vernisajul expoziției de eco-monografii realizate de elevii din CA Rosetti, Chilia Veche, Crișan, Sf. Gheorghe, Sarichioi, Sulina, cu participarea echipelor care le-au realizat.
Concurs de vâslit în canotci de 10+1 (lac Ciuperca)
12:00 – 17:00 Descoperă ROWMANIA – Concurs de vâslit în canotci de 10+1 (lac Ciuperca)
12:00 – 14:45 Înscrierea participanților şi acomodarea cu ambarcaţiunile (formarea echipelor)
14:45 – 15:00 Stabilirea ordinii de intrare în concurs și ședința tehnică (instructaj)
15:00 – 17:00 Desfășurarea concursului de canotcă (pe serii, semifinale, finala)
17:30 – 18:00 Festivitate de premiere (Scenă)
12:00 – 12:30 Proiecție de film: Prezentarea ambasadorilor Pactului Climatic European și ale activităților acestuia (Ecran, în spatele Scenei)
12:30 – 13:00 Making of „Delta Dunării: Galeria din baltă” – Rezidența de creație 2025 de la Muzeul Ivan
Patzaichin din Mila 23 (Ecran, în spatele Scenei) Prezentarea artiștilor din Rezidență și a lucrărilor; Lansarea apelului Rezidență de creație 2026
13:00 – 18:00 Ateliere de educație alternativă pentru copii (Faleză – Hotel Delta)
Atelier de reciclare creativă și figurine din elemente naturale (Laura Belmega și Dragoș Istrate); Meșteșug de Tulcea (EUdivers); Cercetășie și jocuri cercetășești (Cercetaşii României, Centrul Local LOTUS Tulcea); Ateliere de pagăi (Viorel Gheorghe – Atelierul Mobil)
15:30 – 17:30 Proiecție de film: Retrospectiva Anonimul 2025 – Calup de scurtmetraje românești (II) (Ecran, în spatele Scenei)
16:00 – 18:00 Cina comunitară @Târgul PGL-urilor (Faleză – Str. Grigore Antipa)
Dezbatere organizată în cadrul Pactului Climatic European: Ce și cum vom mânca în 2035: reziliența climatică a hranei și obiceiuri alimentare în următorul deceniu
18:30 – 20:00 Seara lui Ivan – 45 de ani de la Jocurile Olimpice de la Moscova, 1980 (Scenă) (discuție cu invitați speciali)
20:00 – 23:00 Concerte Rock`n`Row (Scenă); PINHOLES | IRIS NELU DUMITRESCU | VUNK
20:30 – 23:30 Proiecții de film (Ecran, în spatele Scenei)
IVAN, omul cu rădăcini în ape (un film de Ana Preda, 2024)
Punct Gastronomic Local – Custode de tradiții creative / Laureații ediției 2025
31 august – 2 septembrie: Caravana de vâslit pe traseul de ecoturism „Delta lui Ivan”, Tulcea – Mila 23
Duminică, 31 august – Tulcea, Delta Dunării
08:00 – 09:00 Adunarea participanților la punctul de start al Caravanei (zona Ansamblului Memorial)
09:15 Conferință de presă; Parada participanților la Caravană
09:30 START Caravana Delta lui Ivan: Tulcea – Mila 23 – Ziua 1
Traseu: pe Dunăre (Tulcea) – Canal Mila 36 – Șontea (25 km)
Luni, 1 septembrie – Delta Dunării
09:00 Ziua 2 – Caravana Delta lui Ivan: Tulcea – Mila 23 Traseu: Șontea – Lacul Băclănești – Șontea – Lacul Fortuna (18 km)
Marți, 2 septembrie – Delta Dunării
09:00 Ziua 3 – Caravana Delta lui Ivan: Tulcea – Mila 23 Traseu: Lac Fortuna – Lacul Văcaru – Lacul Ligheanca – Mila 23 (14 km)
14:30 Vizită la Muzeul Ivan Patzaichin – Centru de inovare comunitară (Mila 23)
19:30 Spectacol muzical tradițional al Muzeului Ivan Patzaichin
Festivalul își propune să promoveze Tulcea, Delta Dunării și patrimoniul hidrografic românesc, în contextul preocupărilor constante ale lui Ivan Patzaichin și ale Asociaţiei ce îi poartă numele de a atrage atenţia asupra protejării Deltei și a patrimoniului său cultural și natural.
Asociația Ivan Patzaichin- Mila 23 Rowmania






