Cu sticla de alcool ascunsă sub haine. Vineri, jandarmii au fost sesizați de către angajaţii unor societăţi comerciale din municipiu, care au observat doi bărbaţi care au sustras produse de pe rafturi, trecând de casa de marcat fără să achite contravaloarea acestora. În primul caz, bărbatul a fost oprit de către angajaţii societăţii comerciale, iar la verificările efectuate, asupra lui a fost găsită o sticlă de alcool. Întrebat de jandarmi, tânărul, în vârstă de 14 ani, a declarat că a intrat în societatea comercială cu intenţia de a sustrage o sticlă de alcool, îndemnat de prietenul său, care urma să o vândă altor persoane. În al doilea caz, bărbatul a fost oprit de către angajaţii societăţii comerciale, avertizaţi de sistemul de protecţie antifurt, după ce bărbatul a trecut de casa de marcat. Asupra lui a fost găsită, de asemenea, o sticlă de alcool, pe care bărbatul, nu o achitase.Persoana în cauză, în vârstă de 41 de ani, a declarat jandarmilor că a intenţionat să cumpere o pâine, însă ,,i-a trecut prin minte” să sustragă şi o sticlă de alcool, pe care intenţiona să o consume cu prietenul său, care îl aştepta într-un parc din municipiu, unde cei doi mai consumase alcool cu puţin timp înainte de cele întâmplate. Jandarmii au întocmit pe numele bărbaţilor actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt – faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228, alin. (1), Cod Penal.
Gelozie mare. O femeie din municipiu s-a ales cu dosar penal pentru loviri şi distrugere, pe fondul unor neînţelegeri cu fostul iubit. Duminică, 17 ianuarie a.c., jandarmii au fost sesizaţi de către un bărbat, cum că fosta lui iubită i-a distrus autoturismul personal şi i-a pulverizat în ochi spray iritant lacrimogen. Bărbatul de 34 de ani a declarat că în timp ce se afla la locul de muncă, a observat că geamul din dreapta, spate al autoturismului personal are urme de zgârieturi, iar în timp ce acesta cerea sprijinul forţelor de ordine, fosta sa iubită a venit către el, i-a pulverizat în ochi spray iritant lacrimogen şi a încercat să fugă. Bărbatul a reuşit s-o prindă, a lovit-o de două ori cu palmele peste cap, iar apoi, femeia a reuşit să fugă. Jandarmii au identificat o tânără în vârstă de 24 de ani, pe numele căreia au fot întocmite actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi distrugere.
Comunicat IJJ
+ There are no comments
Add yours