Cu siguranță OAMENI, în sensul uman al cuvântului sunt mulți dintre semenii noștri care, în trafic, sunt martorii unor evenimente rutiere și nu numai rutiere. Sigur, sunt acei eroi care intervin să salveze vieți, pe cât este posibil, dar  care doresc să rămână anonimi. Ne onorează , în aceeași măsură și faptele unor salvatori care, în afara serviciului, se întâmplă să fie martorii unor evenimente tragice, fie în incendii, fie în accidente rutiere, să lase totul deoparte și să intervină cu aceeași promptitudine, ca la serviciu. Accident, undeva, în județul Constanța. Azi dimineață, pe la ora 7,30 s-a produs un accident rutier pe DN 22, la trecerea de nivel de cale ferată între comunele Mihai Viteazu și Tariverde. Plt. Maj. Marian Narcis Dănilă, de la ISU Tulcea, tocmai se deplasa către Constanța cu o autocisternă, pentru revizia tehnică periodică. Subofițerul a văzut accidentul, a oprit pentru a acorda primul ajutor victimelor, în special unei femei care era inconștientă și necesita stoparea de urgență a hemoragiei. Salvatorul tulcean a rămas acolo până ce victimele accidentului au fost preluate de către două ambulanțe.

Jos pălăria! Omul putea să se dea grăbit, să-și vadă de drum, să lase serviciile de urgență să intervină. Dar nu, Marian Narcis Dănilă, a ales să se implice! Ce poți să mai zici despre astfel de oameni? FELICITĂRI!

N.A.

+ There are no comments

Add yours