…din care a executat, deja, 2 ani.. Încă nu se vede mare lucru, dar începutul  lui de mandat face cât toate mandatele predecesorilor la un loc. Am stat prea mult înțepeniți în trecut, răstimp în care alte orașe de mărimea Tulcei ne-au depășit.

Normal, când te apuci să schimbi ceva, hardughia scârțâie din toate încheieturile. Începi să schimbi piesele, încep țipete: bă, ej nebun? Da de ce? Când spui că se poate mai bine și după 6 luni nu se vede nimic, iar probleme: uite-l pe ăsta de la țară, doar s-a lăudat. Când încep să apară finanțările la proiectele cu fonduri europene, acum în implementare, sunt proiectele lui Hogea. Cum s-au deschis șantiere cu lucrări de maximă importanță în municipiu, au și început critici pentru inconfortul urban creat. Ori că sunt lucrări de mântuială, genul lucrărilor de reparații străzi sau celebrul proiect de eliminare a inundațiilor în centru după o ploaie. Care lucrare este în curs de executare. Ilie și echipa, desigur că și-au pus mâinile în cap când au preluat administrația municipiului, când au realizat că nici cadastrul orașului nu există, cum s-a construit fără autorizație atâta amar de vreme etc. Nu mai intrăm în amănunte. Iar acum, că lucrurile încep să se miște, tot nu e bine! S-au deranjat niște interese, grupuri de interese, de te doare capul. Dar ceea ce mă face să cred în continuare în acest acest om este că nu cedează la amenințări, la miștouri, nu face compromisuri. Lege și atât. Personal nu cred că va rezolva garajiada într-un mandat, nu are cum, dar garajiada asta devine un rău necesar dacă vrem un oraș frumos, nu pentru noi, ci pentru copiii noștri. Ca și problema parcărilor. Acest om este altceva decât „foștii” de până la alegerea lui în 2020, surpriză, cel puțin pentru subsemnatul. Știe administrație publică și acest lucru este evident. Nu credeam că face vreo brânză la alegeri, când colo, peste 10.000 de tulceni l-au vrut “condamnat” să scoată orașul la liman, cu 2.500 mai mulți decât Andaluzia, al doilea clasat. Ștefan Ilie, vrem/nu vrem, este exponentul generației viitoare care, însă, nu neglijează nicidecum prezentul și poartă respect deosebit față de valorile trecutului. De astfel de oameni, părerea mea, avem nevoie. Și de ce nu?… de postările lui zilnice care, de fapt, sunt parte din activitatea primăriei, nu doar a primarului. Nu-mi dau seama când mai are și timp să scrie. Iată, de-un exemplu:

“(…) Fac publice toate aceste activități. Cei care îmi sunt împotrivă spun că o fac pentru a-mi face reclamă, iar cei care sunt plătiți să fie împotrivă, mă reclama pentru a bloca orice activitate. Transmit aceste informații tocmai pentru întărirea transparenței și pentru comunicarea continuă cu care Tulcea și tulcenii nu erau obișnuiți până acum. Se obișnuia să te faci că nu vezi, dacă se întreba, nu se primea răspuns, aroganța era cea care caracteriza autoritatea, iar privilegiile eliminau orice formă de concurență și de bun simț. Mare parte din reclamațiile dumneavoastră au fost rezolvate prin această comunicare și, oricât de greu ar părea, eu sunt obișnuit să comunic, chiar dacă mulți își doresc să tac. Poate definitiv. Cu timpul, cei mai mulți tulceni vor utiliza contactul cu autoritatea, așa cum este firesc, pentru rezolvarea problemelor orașului și nu pentru tărăgănarea lor la infinit. Mai este mult până vom fi mulțumiți. Eu însumi nu sunt încă mulțumit de rezultatele administrației pe care o conduc și da, eu sunt cel care poartă vina. Însă am mai trecut prin asta și știu că atunci când îți dorești cu adevărat să dezvolți în bine colectivitatea și te străduiești mai mult decât scrie în fișa postului, vor veni din ce în ce mai multe rezultate. Fiți optimiști. Eu lucrez până la final pentru Dumneavoastră și nu dau înapoi în fața celor plătiți să jignească. (Unii cu bani europeni) Ape pluviale, Canalizare, Asfaltare, Reabilitare, Tudor Vladimirescu, Meduzei, Griviței, Dallas; Igienizare, plantări, reparații, întrețineri; sunt doar câteva din cele ,,care au blocat orașul”, așa cum îmi reproșează mulți. Însă, blocarea prin lucrări de construcții și întrețineri a unui oraș înseamnă dezvoltare. Suntem pe drumul bun!”- postează primarul pe pagina personală de facebook.

Informează. Este  modalitatea de comunicare cu cetățeanul pe care o crede el cea mai bună, directă. Mai eficientă decât audiența. Ăsta-i Ștefan! Sincer, mă bucur de “condamnarea” lui la 4 ani cu executare la municipiul Tulcea. Era nevoie de suflu nou, de schimbare, de unul care să bage mâna adânc și să scoată mizeria. Știa din start ce îl așteaptă! Ce mă bucură însă și mai mult este că nu cedează! Înjurat, lăudat, merge înainte! Bravo, Ștefan!

N.A.

 

+ There are no comments

Add yours