Degradarea Pădurii Letea, explicată de dr. Kiss J. Botond

Existenţa microstaţiunilor botanice pe Grindul Letea este cât se poate de evidentă, demonstrată prin amplasamentul spaţial al hasmacelor. Pădurea există numai acolo, unde în zonele interdunale s-a adunat un strat de humus şi apele freatice dulci sunt accesibile. Solul grindului prezintă o reţea bogată de ape subterane dulci, salmastre şi sărate. Iată două exemple în acest sens. In curtea fostului Ocol Silvic sunt trei fântâni la distanţă de max. 120 m dintre cele laterale, fiecare având una dintre cele trei tipuri de apă. Sau: apariţia aşa numitului Lacul Sărat pe lângă digul Letea-C.A: Rosetti, de cca. 8 m adâncime şi cu apă simţitor mai sărată decât cea a mării.

Inaintea dragării canalului Sulina-Sfiştovca, resp. înfiinţarea sistemului de heleştee Popina II, primăvara cu ocazia inundaţiilor apele s-au revărsat aproape de localitatea C.A. Rosetti, intrând şi în pădure, de ex. în lunile de aprilie-mai prin Hasmacul Mare s-a putut trece numai călare sau în căruţă.

Schimbarea regimului hidrografic subteran a fost accentuată după executarea unor lucrări pentru prevenirea inundaţiilor, cum ar fi executarea unor ridicări de teren în zona Fântâniţa cu zălogi şi Grădina lui Omer şi îndeosebi digului Letea-C.A. Rosetti, iar mai spre nord pe malul Dunării al digului de apărare de la Periorava către amonte, sau altui dig spre nord de Letea la intrarea în pădure etc. In urma efectuării a lucrărilor amintite, hasmacele nu mai sunt inundate primăvara şi sărătura ridicată la suprafaţă pe timp de vară nu mai este spălată de către viiturile anului următor. Inaintarea sărăturării către fondul forestier se poate observa îndeosebi la nord digul Letea-C.A. Rosetti prin schimbarea caracterului vegetaţiei ierboase, dar şi în zona numită La arini, la sud de Periprava, unde se usucă arboretele mari. De asemenea, regenerarea naturală a pădurii este îngreunată, rădăcinile arborilor tineri nu mai ajungând până la pânza freatică.

Desigur, fără o monitorizare a situaţiei apelor subterane luarea măsurilor hidrotehnice reparatorie este imposibilă. Informaţii cu privire la schimbările nivelurilor apelor subterane s-ar putea obţine prin Staţiunea ICAS – Tulcea, care a avut în acest sens puncte de monitorizare în Pădurea Letea, cu măsurători executate de un laborant expres angajat pentru acest scop (Al. Bîrlădeanu). In câteva puncte a făcut mai recent măsurători şi ing. Viorel Roşca, actualul director al P.N. Măcin.

Deşi Hasmacul Mare este protejată de la începutul secolului trecut, Pădurea Letea fiind poate cea mai cunoscută pădure din ţară descrisă şi în manualele claselor mici, nu a avut o soartă privilegiată, mai ales că în repetate rânduri şi-au schimbat administratorul, trecând de la calitatea de pădure comunală la stat, apoi în subordinea fostei Centrală Delta Dunării, a Silvodeltei, apoi la Romsilva, fiecare cu strategia sa proprie în funcţie de interesul temporar. Din punct de vedere a exploatării forestiere, are în preajmă o comună compusă din patru localităţi, plus oraşul Sulina, cu nevoile lor de lemne de foc şi de construcţie. Incercările pentru asigurarea necesarului de lemne au dus la înfiinţarea mai multor plantaţii de salcâm, plop hibirizi, pin negru şi frasin canadian, taxoni alohtoni, care au luat locul arboretelor naturale. Fenomenul este evident îndeosebi în zona vestică, paralel cu canalul Sulimanca, la sud de Hasmacul Mare, dar şi în alte trupuri de pădure. In urma aşa ziselor acţiuni de igienizare, au fost doborâţi plopii negri seculari şi stejarii scorburoşi, încadrate în categoria de doborâturi, inclusiv în Hasmacul Mare. Numărul arborilor multiseculari a scăzut dramatic în ultimele două decenii. In anii 1994-1995 personalul Corpului de Pază şi Inspecţie din propria iniţiativă a efectuat un recensământ al arborilor bătrâni, acestea fiind inventariate pe specie din punct de vedere dendrometric, aspect fitosanitar, amplasament în unităţile amenajistice pe parcele etc. Ar fi de dorit reluarea acţiunii pentru verificarea existenţei lor şi identificarea altor arbori asemănătoare, mai ales că arbori bătrâni, scorburoşi au o importanţă deosebită în menţinerea biodiversităţii (insecte, lilieci etc.). De asemenea, strategia silvică prin amenajamentul silvic ar trebui să favorizeze reconstituirea arboretelor existente înaintea intervenţiilor antropice majore, favorizând esenţele autohtone ca stejar şi stejar brumăriu, plopul negru, care este în prezent şi o specie-stindard in proiectele DANUBEPARKS, frasini autohtoni, anini etc.

Tot în managementul silvic intră şi măsurile împotriva defoliatorilor, dintre care pentru biodiversitatea pădurii cea mai de anvergură este împrăştierea pesticidelor prin mijloace avio, substanţele active acţionând şi asupra altor specii. Menţionăm că aceste acţiuni se justifică îndeosebi numai atunci, dacă lichidarea focarelor de defoliatori favorizează o creştere a masei lemnoasă la nivelul eficienţei economice, sau din punct de vedere estetic al peisajistici, dar nu şi în zonele strict protejate sau în preajma lor.

Morfohidrografia Deltei Dunării constituie în factor determinant-limitativ pentru zootehnie, avându-se în vedere regimul inundaţiilor, care afectează cea mai mare parte din suprafaţa deltei, rămânând neacoperite numai grindurile fluviale şi marine şi unele incinte îndiguite. Inclusiv Grindul Letea în timpul viiturilor mari poate să-şi piardă peste o cincime din suprafaţă. Având în vedere faptul că numai cca. 37% din suprafaţa grindului este acoperită de fâneţe, de categorie slabă (0,41-0,60 UVM/ha, cea ce ar însemna că o vită cornută mare ar avea nevoie pentru asigurarea hranei sale naturală 5,85-9,28 ha), avem de a face cu o totală discordanţă între capacitatea de susţinere şi existenţa şeptelului mare din zonă.

Modalităţile tradiţionale de zootehnie din Delta Dunării istorică au fost cea a târlelor ca şi a cirezilor comunale. Târlele erau şi uneori sunt şi în prezent nişte adăposturi construite rudimentar, cu o căsuţă modestă alăturată, unde proprietarul putea să stea în preajma animalelor cel puţin din primăvara până în toamna, îngrijindu-se de şeptelul său, inclusiv prin asigurarea furajelor pe timp de iarnă. Cealaltă metodă tradiţională este păşunatul organizat pe islazurile comunităţii, fie prin văcari angajaţi, fie prin participarea gospodarilor care prestează acest serviciu cu rândul. Există o evidenţă, animalele se înregistrează-crotalizează, sunt vaccinate, animalele se întorc seara la proprietari. Faţă de aceste metode, în sistemul socialist s-a introdus procedeul fermelor de animale cu stabulaţie liberă, practic fără îngrijire, practică care după prăbuşirea sistemului a fost preluată şi de către localnicii. Aceasta generează şi problema efectivelor nerevendicate, animalele fiind lăsate complet liber şi recuperate periodic prin metode dure de retenţie, în vederea valorificării lor spre abatoarele. In acest mod au apărut şi în Pădurea Letea şi jurul ei herghelii de cai sălbăticiţi şi cirezile de bovine nesupravegheate. In prezent efectivele de caii şi de bovine în stabulaţie liberă din zonă se apreciază la cca. 1000 de cai sălbăticiţi şi aprox. 1000-1200 de bovine, acestea din urmă fiind revendicate de către populaţia celor patru localităţi de pe grind.

Desigur, pentru acestea pajiştile naturale existente nu le pot asigura furajele necesare, animalele în mod automat se orientează către fondul forestier de 2825 ha.

Menţionăm că foarte curând după legiferarea RBDD, acesta a primit prin Banca Mondială un grant de 4,7 milioane de $, din care o sumă apreciabilă a fost investită în protecţia Pădurii Letea. In urma lucrărilor, cu excepţia unor porţiuni mici şi de porţi, pădurea a fost înconjurată de un gard de sârmă ghimpată pe stâlpi de beton. Pe deasupra, în zonă acţiona pe motociclete şi o patrulă de trei persoane al Corpului de Inspecţie şi Pază, cu sarcina expresă pentru controlarea accesului în zonă şi asigurarea pazei gardului. După o schimbare majoră în conducerea Corpului, aceasta structură s-a autodesfiinţat. Cu timpul şi gardul s-a învechit, stâlpii de beton, care nu au sudate mustăţi de susţinere, se scufundă în nisip, dar multe au şi fost furate, iar sârma s-a ruginit şi s-a distrus. In acest mod accesul în pădure este liberă din orice direcţie, situaţie exploatată de către efectivele de cai sălbăticite, care se trag în pădure îndeosebi în condiţii meteorologice neprielnice cât şi pentru hrănire. Păşunatul intensiv prin selectarea plantelor consumate, călcatul, lăsarea excrementelor etc. îi poate schimba radical caracterul vegetaţiei originală prin ruderalizare, apariţia speciilor nitrofile etc., porţiunile cele mai sensibile fiind dunele puţin înierbate, semifixate. Menţionăm că având dentiţie pe ambele fălci, caii pot să le desprinde coaja arborilor, rupând până la înălţime de peste 2 m, provocând prin vătămarea arborilor daune majore şi împiedicând regenerarea naturală al arboretelor. Pe lângă animalele sălbăticite, din partea localnicilor păşunatul şeptelului în pădurea devenit o practică, vitele rămânând din primăvară până la iarna în pădure, cu excepţia vacilor de muls. După unele informaţii, comuna C.A. Rosetti nu mai are registrul agricol adus la zi, nici evidenţă operativă a taxelor de păşunat.

Măsuri reparatorii ar fi reglementarea situaţiei evidenţei animalelor şi al păşunatului în concordanţă cu capacitatea trofică suportabilă, refacerea gardului protector în jurul pădurii şi în acelaşi timp îndepărtarea animalelor domestice din pădure, toate acestea fiind însoţite ce o monitorizare strictă.

Până în ultimele decenii, turismul în zona Letea a avut un caracter accidental, rezumându-se la o chermeză de 1 mai şi la ieşiri scurte în zonă în sezonul de vară, organizate de unele birouri de turism. In ultimii ani Grindul Letea a intrat numai în atenţia nu tour-operatorilor, dar şi un număr mare de persoane fizice din Chilia, Crişan, Periprava şi Sulina se ocupă cu transportarea turiştilor ocazionali către Pădurea Letea. Turiştii veniţi pe apă sunt preluaţi de către localnici care le aşteaptă înşiraţi pe mal cu căruţe, tractoare şi maşini şi duşi în pădure, în zonele considerate cele mai pitoreşti, cum ar fi Stejarul de 700 de ani, Fântâniţa cu zălogi, Dunele lui Omer, Dunele lui Bălan, Hasmacul Mare. Pe lângă poluarea sonoră şi împrăştierea deşeurilor nedegradabile, pericolul constant de incendiu etc., toate aceste zone sunt poate cele mai sensibile din toate ecosisteme, mai ales că instalarea vegetaţiei de licheni şi a plantelor psamofile pe dune se produce în timp îndelungat, o urmă de maşină fiind vizibilă poate şi zece ani. De menţionat că în desfăşurarea turismului haotic un rol nu de neglijat au şi pădurarii locali. Fenomenul turismului haotic s-a intensificat îndeosebi după terminarea canalului de legătură dintre Magearu şi canalul Sfiştovca şi finalizarea drumului comunal C.AS.Rosetti-Sulina Prospect. Amploarea fenomenului se poate constata consultând site-urile cu oferte de servicii, dar pe lângă acesta orice pensiune declarată sau nedeclarată organizează la cerere excursii în Pădurea Letea.

Este un lucru ştiut că până când există cererea, va fi şi oferta. Problema este gestionarea acestui interes pentru Pădurea Letea şi canalizarea ei către dimensiunile cele mai puţin distrugătoare pentru mediu, prin dirijarea mijloacelor de transport pe anumite rute, trasarea cărărilor didactice, instruirea de ghizi calificaţi şi obligativitatea de a apela la aceste etc. Fără asigurarea iminentă a unei monitorizării şi responsabilă al fenomenului şi coordonarea activităţilor de turism, control şi supraveghere, degradările ecosistemelor din zonă devin ireversibile.

Desigur, enumerare cauzelor deosebit de complexe şi multiple care converg în degradarea Pădurii Letea, nu este exhaustive, totuşi le considerăm printre cele mai importante. Tinând cont, că toate sunt provocate de intervenţie umane, sunt posibile şi intervenţii pentru diminuarea impactului antropic şi păstrarea cât mai nealterată a mediului.”