Controlul de amploare dispus de Prefectura Tulcea în perimetrul agricol al Deltei Dunării în luna iulie a.c. a avut toate ingredientele unei operațiuni spectaculoase: 14 instituții implicate, aproape 3.000 de hectare verificate, structuri de ordine publică, mediu, agricultură, fiscalitate și siguranță națională mobilizate timp de o săptămână. Rezultatul oficial este însă dezarmant: verificările au rămas incomplete, iar concluziile sunt, în esență, neconcludente. Adică nimic!
Comisia trimisă în Deltă, într-un perimetru prestabilit, nu a infirmat suspiciunile care circulă de ani de zile în spațiul public, dar nici nu le-a lămurit. A intrat pe teren fără să știe exact cine lucrează pământul, în ce bază juridică o face și cu ce mijloace tehnologice. Se știe că Delta Dunării nu este o zonă agricolă obișnuită. Ea se află în perimetrul Rezervația Biosferei Delta Dunării, unde regimul juridic este mai strict decât în restul țării. Tocmai de aceea, suspiciunile privind utilizarea unor substanțe nepermise, respectarea agriculturii ecologice sau legalitatea exploatării terenurilor capătă o gravitate specială.
Faptul că prefectul solicită intervenția Corpului de Control al Primului-Ministru indică existența unor suspiciuni considerate suficient de serioase pentru a depăși nivelul administrației județene. De ani buni, agricultura din Deltă este percepută de mulți localnici ca un domeniu în care accesul la terenuri publice, subvenții și resurse logistice nu este întotdeauna transparent.
Dacă titlurile de exploatare sunt neclare, dacă suprafețele sunt utilizate de alte persoane decât cele declarate sau dacă obligațiile de mediu nu sunt respectate, dacă termenele din contractele de concesionare au expirat, atunci întrebarea inevitabilă este cine a beneficiat efectiv de bani publici și în ce condiții, iar o miză financiară majoră sunt subvențiile agricole și schemele de sprijin finanțate din fonduri naționale și europene.
Controlul masiv din Delta Dunării nu a produs încă dezvăluiri spectaculoase, dar a produs ceva poate mai important: dovada oficială că statul nu deține controlul complet asupra unei părți semnificative din agricultura desfășurată pe terenurile publice ale Deltei. Dar adevărata surpriză nu constă în existența suspiciunilor, ci în faptul că, după atâția ani, instituțiile încă se declară incapabile să stabilească rapid și clar cine exploatează terenurile, în ce condiții și cu ce consecințe pentru mediu și pentru banii publici. Din cauza asta, în principal, prefectul Eugen Terente a cerut control de la București, ceea ce alți prefecți de dinaintea lui nu au făcut-o.
N.A.





