În perioada 1 iunie – 31 august, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu Phoenix Media, desfășoară la nivel național campania de informare și prevenire *„APA NU IARTĂ! AI GRIJĂ!”,* având ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare privind riscul de înec și promovarea unui comportament responsabil în apropierea apei.
IGSU atrage atenția asupra faptului că, în fiecare sezon cald, incidentele produse în mediul acvatic provoacă pierderi de vieți omenești, multe dintre acestea putând fi prevenite prin respectarea regulilor de siguranță și adoptarea unui comportament responsabil.
Prin această inițiativă comună, IGSU și Phoenix Media urmăresc să transforme spațiul public într-un mijloc activ de informare preventivă, contribuind la protejarea vieții și la creșterea nivelului de siguranță al populației. Campania are ca obiectiv principal informarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile și pericolele asociate ignorării măsurilor de prevenire a înecului.
Chiar dacă numărul total al intervențiilor din vara anului 2025 este apropiat de cel din vara anului precedent, datele statistice arată că, în anumite județe, riscurile asociate înecului sunt mai ridicate. Este vorba despre județele Bacău, Brăila, Călărași, Constanța, Dolj și Iași, unde, vara trecută, s-au înregistrat cele mai multe misiuni de căutare-salvare în mediul acvatic.
Este esențial ca oamenii să fie conștienți de pericolele la care se expun atunci când aleg să se scalde în locuri neamenajate. Fiți atenți, informați-vă și respectați regulile pentru a vă bucura de timp liber în siguranță.
Comunicat ISU





