Bine gândită tactica lui Constantin Burungiu de a participa și în Divizia A2 – Est (fosta Divizie B la volei) și în Campionatul Național de Juniori, cu aceeași echipă (dar cu un lot numeros). Unii spun că la volei, Burungiu vrea să stea cu curu-n două luntrii, ceea ce nu se poate. Fals! Chiar se poate și încă cu beneficii, în sensul că experiența A2 îi prinde de minune în campionatul juniorilor unde are, de fapt, obiective. Dovezi recente: după 0-3 cu Titanii București, a doua zi aceeași echipă a lui Buru a spulberat CSS1 Constanța, 3-0 la ea acasă. Sâmbătă, 9 noiembrie, la fel. În A2, Știința București- CSS Tulcea 3-0. A doua zi, duminică, aceeași echipă CSS a câștigat lejer în fața CSS Câmpulung Muscel cu 3-0 ( 8; 11; 12), în meci jucat acasă, la Tulcea; iar diferența de valoare s-a văzut de la distanță.
„Băieții merg, încă, cu frâna de mână puțin trasă”
Constantin Burungiu, antrenor CSS: “Este clar că participarea în divizia seniorilor ne ajută să fim foarte buni în competiția noastră de copii. Din păcate, băieții mei încă nu au încredere în forțele lor, nu au încredere că pot pune probleme seniorilor și merg cu frâna puțin trasă. Personal, mă interesează ca peste 3-4 luni să fie bine, nu acum. Atunci ne trebuie rezultate, dar ca să ajungem acolo avem nevoie de meciuri bune acum. Suntem pe drumul cel bun și, ceea ce trebuie să înțeleagă lumea, să avem răbdare”- a declarat Constantin Burungiu.
Meciurile următoare: CSS Tulcea va avea meci în A2 cu Steaua București, la București, sâmbătă 16 noiembrie, iar duminică, 17 noiembrie, cadeții vor juca acasă cu CSM București.
N.A
+ There are no comments
Add yours