Consilierii județeni s-au întrunit vineri, 30 iunie, într-o “extraordinară” special pentru a aproba rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al RA Aeroportul  “Delta Dunării” pe anul 2023. O solicitare de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor de dezvoltare cu suma de 10.400 mii lei, urmare a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 5829/2.03. 2023 și a Deciziei nr. 11/ 3.05.2023 prin care este stabilită o corecție de 10% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente contractului de lucrări pentru investiția “Modernizare și extindere terminal pasageri, Modernizarea platformei de îmbarcare/debarcare și a căii de rulare Alfa (construite în 1973), Construire platformă dedicată activităților de degivrare/antigivrare aeronave”. Nota de constatare și decizia au fost contestate, urmând ca în perioada următoare să fie depusă și în instanță acțiune împotriva corecției financiare. Proces care, după estimarea directorului general Vâlcu, va dura vreo 2 ani. Astfel, 10.400 mii lei se vor aloca din transferuri de la Consuliul Județean și 2.856 mii lei din realocarea de la investiția “Modernizare balizaj luminos cu led-uri în vederea scăderii consumului energetic”. Diferența de aproximativ 1.995 mii lei, în funcție de valoarea finală a contractului de execuție, va face obiectul unei alte rectificări bugetare până la finele anului bugetar curent.

Nu vom depăși 500 de pasageri anul acesta”- estimează directorul Vâlcu

Nu există ședință de Consiliu Județean în care să se discute sau nu de aeroport și directorul general Stoian Vâlcu să nu fie luat la întrebări, îndeosebi de consilierii liberali. Nici vineri, în extraordinară, mai ales că a fost ședință exclusiv dedicată aeroportului, cu Stoian Vâlcu, nicio șansă de scăpat. Liberalii l-au “interogat” despre previziuni de număr pasageri pe acest an, ce și dacă se fac diligențe pentru curse de anul viitor, măcar locale, dacă sunt echipamentele asigurate și organigrama este completă la momentul operării aeroportului, ce are Tulcea și nu are Brașovul sau invers etc.

                                  Cu tunurile pe Vâlcu…

 

 

 

 

 

 

 

Stoian Vâlcu, director general aeroport: “În privința traficului de pasageri, cred că anul acesta nu vom depăși 500, în condițiile de șantier așa cum arată aeroportul astăzi. Aeroportul este un întreg santier, cu drumuri de acces în reparații. Înafară de pistă, care este făcută, desfășurăm lucrări de anvergură în aeroport, la drumuri de acces, parcări, terminal, inclusiv accesul pe aeroport se face greu. Speranța noastră este pentru anul viitor, ținând cont că la sfârșitul lunii decembrie terminăm lucrările, astfel încât să intrăm cu aeroportul în linie dreaptă și operarea lui așa cum ne așteptăm. Desigur, sunt și se poartă discuții în continuare pentru operare curse atât interne cât și externe. În ceea ce privește echipamentele, 99% din cele care vor intra în terminal, sunt asigurate. Dacă ne lovim de aceleași probleme ca și aeroportul din Brașov? Din informații neoficiale, înțeleg situația de acolo, faptul că Brașovul are un turn virtual și sistemul de navigație este operat de factorul uman din Arad. La Brașov nu există decât camere de luat vederi prin care se iau decizii privind procedurile la decolare/aterizare și este premieră pentru România. Acest lucru se practică în Europa în țările nordice pe aeroporturi mici, cu trafic redus și pentru alte condiții de acolo. La noi, la Tulcea, este cu totul altă situație, oamenii sunt aici, în turnul nostru de control iar relația noastră cu Romatsa este destul de bună. Noi avem personal. În bugetul pe acest an pe perioada septembrie-octombrie-noiembrie avem bani special pentru instruire și specializare personal nou, pe care, o parte, l-am angajat iar o altă parte urmează din septembrie să fie angajată. Avem prevăzut în bugetul pe acest an anumite cursuri de școlarizare, deja am luat legătura cu câțiva lectori care să vină efectiv la Tulcea, pe aeroport, să țină cursurile. Din toamnă și în continuare din ianuarie-februarie anul viitor vom face pregătirea, completarea personalului, pentru că vom trece la program de H12 (orele 7,30- 19,30) iar pentru acest lucru trebuie personal asigurat”.

Dacă anul trecut pe “Delta Dunării” Tulcea au aterizat 360 de pasageri, uite că anul ăsta o să aterizeze vreo 500. E o creștere…decât deloc. Dar de la anul…

N.A.

 

+ There are no comments

Add yours