Vicepreședintele Consiliului Județean , Petre Badea, a participat la începutul acestei luni la una dintre etapele proiectului „Transdanube.Pearls – Rețea de mobilitate sustenabilă de-a lungul Dunării“, coordonat de Agenția de Mediu din Austria și finanțat în cadrul Programului Transnațional Dunărea 2014-2020, Axa Prioritară 3 „Conectivitate în Regiunea Dunării“, Obiectivul Strategic 3.1 „Sprijinirea sistemelor de transport ecologice și sigure și a accesibilității egale în zonele rurale și urbane“. Astfel, în perioada 1 octombrie – 3 octombrie 2018, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est a organizat o vizită de studiu în Delta Dunării, la care au fost invitați să participe partenerii și stakeholderii proiectului Transdanube.Pearls. Vizita de studiu a avut ca scop mobilitatea sustenabilă în Delta Dunării, pe traseul Tulcea, Crișan, Letea, Sulina și Sfântu Gheorghe.
Proiectul Transdanube.Pearls a demarat la începutul anului 2017 și va dura doi ani și jumătate. Programul Interreg Transnațional Dunărea cofinanțează Transdanube.Pearls cu un buget total de 2,9 milioane de euro. Din proiect fac parte 15 organizații din 9 țări europene și 24 parteneri strategici asociați, toți dedicați conceptului de mobilitate sustenabilă în turism. Consiliul Județean este Partener Strategic Asociat în cadrul Transdanube.Pearls, susținând acțiunile dezvoltate în cadrul proiectului.
N.A.
+ There are no comments
Add yours