Primăria municipiului a lansat Aplicația „Tu și Tulcea”, un ghid turistic digital “echipat”cu tot ce are nevoie un turist

Ghidul turistic digital lansat astăzi la Satul Pescăresc este creația extraordinară a unei echipe, oferit fără niciun fel de cheltuială Primăriei și tulcenilor; o echipă coordonată de Alex Filip, responsabilul cu comunicarea și turismul la Primărie, prin OMD Municipiul Tulcea, al cărui manager este. Alături de realizatorii aplicației, care au oferit detalii, au participat la evenimentul de lansare, primarul municipiului, Ștefan Ilie, deputatul Michael Gudu, membri din HoReCa municipal, ai Asociației Ivan Patzaichin, ong-ști, agenți economici cu afaceri în turism.

La fel de interesant și discursul primarului cu prilejul lansării. Ștefan Ilie: „Un oraș nu crește fără o viziune și o parte a viziunii noastre este că:

– Tulcea trebuie să devină un oraș turistic veritabil și nu doar eternul debarcader către Delta Dunării.

– Turismul profesionist nu este un efort individual al fiecărui prestator de servicii turistice în parte.

– Un oraș turistic trebuie să aibă o propunere unică, coerentă, să aibă o viziune și un brand care să atragă oamenii, să aibă o singură voce și să se comporte ca și cum toți cei care suntem în industria ospitalității suntem parte ale aceleiași propuneri: Suntem împreună pentru cea mai frumoasă vacanță a oaspetelui nostru.

„Tu și Tulcea” este modul profesionist în care Tulcea își propune să facă turism. Este modul prin care orașul de la porțile Deltei devine o destinație turistică în sine, în măsură să ofere motive suplimentare de a petrece timp aici, celor care ne vizitează. Este felul în care comunicăm, aliniat și coerent, și în care împreună suntem mult mai mult decât suma tuturor. Modul în care un turist în Tulcea va simți că aici există un standard, o preocupare profesionistă pentru vacanța lui, că toate experiențele care îi sunt recomandate fac parte dintr-un sistem care îi înțelege nevoile și care reușește să-l surprindă, este scopul principal în care tulcenii vor simți că împreună suntem mult mai buni, mai organizați, mai deschiși, și că, de fapt, împreună suntem mai puternici și respectați. Aplicația „Tu și Tulcea” își propune o abordare a întregii comunități față de cei care ne vizitează, față de noi înșine. Aplicația poate creea relații instantanee, plasează tursitul în cadrul orașului și conferă tuturor celor care o utilizează sentimentul că aparțin comunității noastre. Turiștii devin tulceni, iar tulcenii devin tot mai conștienți de valorile care le aparțin și de care se pot folosi pentru a se dezvolta. „Tu și Tulcea” poate oferi oricui experiența de locuitor, ceea ce în termen de tursim reprezintă experiența supremă. Această aplicație este un nou pas realizat din drumul creșterii orașului nostru. Transformăm infrastructura, dar schimbăm și mentalități și creștem implicarea fiecăruia dintre noi în dezvoltarea orașului. Facem un oraș pentru locuitorii lui, dar facem un oraș și pentru oaspeți. Și în felul acesta, noi, tulcenii, descoperim zilnic noi oportunități de dezvoltare. Prin această aplicație, „Tu și Tulcea”, gradul de profesionalism în promovarea orașului nostru crește în mod cosiderabil. Vă invit să v-o instalați și să deveniți parte a promovării, a construcției și, mai ales, a devoltării orașului nostru”- spunea primarul  municipiului.

Cu privire la aplicație, managerul OMD Municipiul Tulcea, Alex Filip, a declarat:„Prin lansarea aplicației de mobil «Tu și Tulcea» continuăm efortul coordonat, profesionist, integrat de a dezvolta turismul din municipiul Tulcea. După ce am reușit în aprilie să lansăm brandul turistic al orașului, astăzi facem poate cel mai consistent pas în acest proces de branding și de definire a destinației turistice. Aplicația nu-i doar un ghid turistic digital, ci poate fi privită chiar ca o mică rețea de socializare, pentru că utilizatorii care își fac cont pot urmări locațiile favorite și pot primi notificări în timp real, pot lăsa recenzii și pot distribui prietenilor listele cu locurile favorite. Toate acestea fac aplicația folositoare nu doar pentru turiști, ci și pentru tulceni”.

Aplicația „Tu și Tulcea”este disponibilă gratuit în Google Play și App Store, dar dispune și de o versiune web pe www.tusitulcea.ro. Aceasta adună în același loc toate atracțiile turistice din oraș și cele mai importante obiective din județ. În același timp, utilizatorii pot găsi informații utile despre unitățile de cazare, restaurantele, cafenelele și pub-urile din municipiu, putând fi totodată la curent cuevenimentele ce urmează să aibă loc în municipiu sau în județ.

Și, foarte important! Aplicația „Tu și Tulcea” a fost realizată cu costuri zero: zero costuri de structură, zero costuri de conținut. Singurele cheltuieli vor începe, practic, de la momentul lansării și acestea țin de hosting, mentenanță și de partea tehnică, circa 300 euro/lună.

Felicitări echipei pentru acest instrument digital foarte reușit dăruit tulcenilor!

N.A.

 

+ There are no comments

Add yours