Ce spune art. încălcat?  Art. 79, alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii: c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice. (2) În cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă”

POH FLORENTINA,
Secretar al Com. Beștepe, Jud. Tulcea

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În exercitarea funcției publice de secretar al comunei, a semnat în anul 2021 certificatele de urbanism și autorizațiile de construcție aferente, certificatele avându-i ca titulari pe soțul, respectiv fiul acesteia.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

+ There are no comments

Add yours