Desigur, artizanul acestei cele mai mari dorințe a tulcenilor este președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu! Nu-i poate răpi nimeni acest merit: de a avea o faleză modernă, un loc de promenadă adecvat vremurilor pe care le trăim. Efortul a fost unul considerabil și, deja, își arată roadele. Scrie Horia Teodorescu pe pagina lui de facebook:
„A mai rămas foarte puțin timp până când vom finaliza prima etapă din proiectul în
care ne-am angajat să redăm #faleza orașului nostru tulcenilor și turiștilor care ne trec pragul. Vă mărturisesc că nu am ajuns aici ușor, pentru că, din păcate, politica înseamnă nu doar critici, ci și piedici. Le-am ascultat pe primele, le-am depășit pe celelalte și am reușit să preluăm faleza în administrare locală, să atragem finanțarea europeană și să derulăm unul dintre cele mai ample proiecte de acest tip de la noi din țară. Știu că reamenajarea falezei a fost un proiect îndelung discutat, iar de multe ori adevărul a părut al celor care au strigat mai tare. Noi ne-am continuat #munca, iar astăzi vă invit să aruncăm o privire obiectivă asupra întregului proces, de unde am plecat, unde suntem astăzi și ce mai avem de făcut pentru ca faleza să devină poarta de intrare pe care Delta o merită”.

+ There are no comments
Add yours