Începând cu data de 22 septembrie 2025, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Toma Caragiu.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
| Metal | argint |
| Valoare nominală | 10 lei |
| Titlu | 999‰ |
| Formă | rotundă |
| Diametru | 37 mm |
| Greutate | 31,103 g |
| Cant | zimțat |
| Calitate | proof |
Aversul monedei prezintă o compoziție reprezentând arta teatrală, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2025”.
Reversul monedei redă portretul, numele lui Toma Caragiu și anii între care a trăit acesta „1925” și „1977”.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Prețul de vânzare pentru moneda din argint este 620,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate. Monedele din argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Toma Caragiu au putere circulatorie pe teritoriul României.






