Licitațiile de terenuri agricole pentru Amenajarea Agricolă Pardina sunt în plină desfășurare la Consiliul Județean. Cel puțin pentru ultimele două loturi licitate, unul de 910 ha și altul de 986 ha, societatea Deltanav din Tulcea defilează prin nivelul de ofertă. Pentru fiecare dintre cele două loturi a oferit câte 4.225 kg grâu/ha/an și planuri de investiții uriașe pe 4 ani. Pentru loturile nr. 26 de 910 ha și nr. 19 de 986 ha Deltanav a oferit cu 522 kg mai mult decât al doilea clasat. Cel mai puțin dintre cei 4 licitanți a oferit Agromec Balaciu, 1.515 kg.
Cu siguranță, câștigătorul Deltanav și-a făcut temeinic socotelile și se pricepe să facă performanță în agricultură ecologică în Deltă, cât să-i permită să plătească o redevență de peste 2.500 lei/ha/an, să facă învestiții de peste 12,6 milioane lei în următorii 4 și să-i rămână și de buzunar.
N.A
+ There are no comments
Add yours