Evenimentul, organizat sâmbătă, începând cu ora 11.00, este parte din Ivan Patzaichin Fest – Rowmania, festival ce beneficiază de sprijinul Consiliului Județean Tulcea în baza Legii nr. 350/2005.
Dezbaterea de la sala Mihail Kogălniceanu a Consiliului Județean a reunit nume importante din domeniu, printre care s-a numărat și László Borbély, Consilier de Stat, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României. La discuțiile coordonate de moderatorul Mihai Rădulescu a participat Lucian Simion, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu.
„Nu cred că există loc mai potrivit să discutăm toate aceste subiecte decât Tulcea, județul lui Ivan Patzaichin, omul care a făcut tot ce a putut pentru a proteja comunitățile din Delta Dunării, pentru a crea o relație armonioasă dintre om și natură, cel care a reușit, în timpul vieții lui, să se implice în protecția mediului, susținând, în permanență, importanța calității vieții celor care aleg să locuiască, în continuare, în frumoasa Delta Dunării. Consider că acest tip de conferințe reprezintă o formă de respect față de cel care a fost Ivan Patzaichin, față de amintirea lui, față de tot ce a construit campionul nostru pentru dezvoltarea județului Tulcea în general (și a comunității deltaice, în particular). Felicit, pe această cale, echipa Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 pentru tot ceea ce realizează la nivelul județului nostru, pentru tenacitatea cu care își propune (și reușește) să continue activitatea lui Ivan la Tulcea, pentru implicarea în dezvoltarea durabilă a Deltei Dunării, pentru apropierea de comunitățile locale“-a transmis Lucian Simion.
În cadrul aceleiași dezbateri, Lucian Simion a punctat faptul că o bună parte dintre cei prezenți la dezbatere fac parte din Consiliul Consultativ de administrare a Rezervației Biosferei Delta Dunării, dar și din diverse grupuri de lucru pentru modificările legislative necesare. „În momentul de față avem Legea Rezervației în proces de modificare, iar în urma grupurilor de lucru s-a impus o modificare a legislației în vigoare (pe lângă multe altele): managementul rezervației are ca scop asigurarea statului de conservare a habitatelor și a populațiilor specifice de pe teritoriul acesteia, cu amendamentul «în armonie cu activitățile antropice și cu prezervarea specificului socio-cultural al comunităților locale»“. Mai mult, consilierul președintelui Consiliului Județean a insistat asupra importanței consultării comunităților locale în ceea ce privește administrarea Deltei Dunării.
Comunicat CJT
+ There are no comments
Add yours