După Traian Rece, Consiliul Județean este în eroare
Oficial, neoficial și pe la toate colțurile de stradă, se bate monedă pe situația terenurilor din Delta Dunării, concesionate pe 20 de ani, de către Consiliul Județean. Unele contracte au expirat deja din octombrie, anul trecut, altele vor expira în toamna acestui an. Pare-se că nu se întâmplă nimic din perspectiva altor contracte și altor concesionari, sau poate aceiași, dar trecuți prin procedură de licitație publică, obligatorie în astfel de situații. Nimic! Doar vorbe la nesfârșit în ședințe.Recent, președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu, a făcut referire la riscul pierderii unei finanțări europene pentru drumul Tulcea-Chilia, de circa 45 milioane de euro, din cauza atacurilor în Justiție dinspre un concesionar care, nu numai că nu vrea să părăsească incinta după expirarea contractului, dar mai bagă și bețe-n roate în realizarea acestei investiții, atacând-spunea Teodorescu- cărțile funciare chiar și de pe străzi din municipiul Tulcea. Teodorescu nu a nominalizat, dar era clar despre cine este vorba: Traian Rece.
Reacția lui Traian Rece (cu bip-urile de rigoare):”Domnule, nu Rece a blocat vreun ban. Agrodelta Sireasa, constatând că s-au făcut niște falsuri de către fostul prim ministru Sorin Grindeanu împreună cu doamna Sevil Shaideh, a sesizat Guvernul României pentru desființarea Hotărârilor de Guvern 1360 și 185. Oamenii, ce-au făcut? Au desființat DC 1 (drum comunal) și l-au transformat, prin acte false, în DJ (drum județean), ca să se piardă identitatea. DC1 este construit pe proprietatea Agrodeltei Sireasa și avem recunoașterea Consiliului Județean prin care ei au spus că digul este proprietatea noastră. Ce să spun? Că Ceatalchioi este prima primărie executată pe Programul Sapard pentru furturile pe care le-a făcut pe proprietatea Agrodelta Sireasa, adică pe dig?. Deci, 14 avocați, am avut trei întâlniri cu ministrul Nica și cel de la Fonduri Europene, care au constatat că Agrodelta Sireasa este proprietară pe 100 km de diguri și pe 13.000 ha de teren în Delta Dunării.Deci,nu Rece a blocat, a blocat ministrul cu toți avocații. Iar la ora actuală sunt sesizat de 170 de organisme din Europa, de DAF, de OLAF și toți membrii din tot felul de comitete și comiții. Prin urmare, actele pe care le-am depus noi sunt grăitoare, or Consiliul Județean nu a venit cu niciun act de proprietate. Am toate hârtiile necesare. Dacă tu te duci la Cartea Funciară și împarți 100 km din digul lui Rece în 64 de cărți funciare, fără să ne aduci la cunoștință, cine este infractor? Pentru că la Cartea Funciară îți cere actul de proprietate, or, o Hotărâre de Consiliu Județean nu înseamnă act de proprietate. Avem un camion de acte despre cum au fost construite de către Agrodelta Sireasa aceste diguri. Sunt numai minciuni. Ca să transforme DC1, care era pe digul meu, în DJ, trebuia neapărat să-l lege de o stradă din municipiu, strada Bacului, cea care duce la bac. Au falsificat actele, au spus că strada aia care duce la bac, o ia pe deasupra Dunării, aterizează pe partea cealaltă și se continuă până la Chilia. Practic, au făcut să dispară DC1, care era pe proprietatea lui Rece. Iar doamna Shaideh ne-a trimis adresă precum că a fost mințită de președintele Consiliului Județean și de actualul prefect. Am toate hârtiile. Cum adică, se duce acum Rece și blochează 1,2 miliarde de euro…. hai domnule, să fim serioși!”- declară cu toată convingerea Traian Rece, administratorul Agrodeltei Sireasa.
Apropo de concesiune, dacă pleacă sau nu pleacă:”Am stat 5 ani inundat. A făcut ceva Consiliul Județean? Toată cheltuiala a fost pe Agrodelta Sireasa. De altfel, în contractele 61 și 65, prin simpla mea voință, contractul se mai duce încă 20 de ani”- conchide Traian Rece.
Nicolae ADĂMIȚĂ
+ There are no comments
Add yours