Potrivit informațiilor centralizate la nivelul Direcției de Sănătate Publică a județului, numărul total de persoane vaccinate cu cel puțin o doză este de 46.912 și reprezintă un procent de peste 15,5 % din populația județului.
Conform prefectului Marcel Ivanov, „ieri (miercuri, 5 mai) au fost imunizate 10 persoane cu serul Johnson & Johnson, în cabinetele medicilor de familie din județul Tulcea. În campania de vaccinare din cadrul cabinetelor medicale de familie s-au mai înscris doi medici, astfel că numărul acestora ajunge la 30. Mai mulți medici de familie înscriși în campanie, mai multe șanse la imunizare pentru populație”.
La centrul de vaccinare deschis în zona industrială a orașului, la ALUM SA, s-au vaccinat miercuri 132 de persoane, un început foarte bun.
Începând de sâmbătă, 8 mai, vaccinarea se va putea face fără programare, prin prezentare directă, în centrele de vaccinare cu următoarele condiții:
– în limita capacității centrelor și a dozelor disponibile;
– cu utilizarea bonurilor de ordine eliberate în centre;
– pe tot parcursul programului centrului, pentru persoanele de peste 60 de ani;
– după ora 14.00, pentru populația generală, cu vârsta sub 60 de ani.
De precizat faptul că persoanele care au deja o programare pe Platforma de vaccinare au prioritate- spune prefectul Ivanov.
N.A.
+ There are no comments
Add yours