Având în vedere că vremea se anunță a fi nefavorabilă la Tulcea sâmbătă, 3 august, concertul pe care Ducu Bertzi urma să îl susțină mâine seară, de la ora 20.30, la Scena din Piața Civică, în cadrul „Caravanei filmului românesc” a fost reprogramat pentru duminică, 4 august, ora 20.30, tot la Scena din Piața Civică.
Sâmbătă, 3 august, la ora 21.00, va fi prezentată povestea iezilor năzdrăvani, care reuşesc să scape de lupul cel rău, în fantezia muzicală „Mama”, marele succes semnat de regizoarea Elisabeta Bostan.
Duminică, 4 august, începând de la ora 20.30 va urca pe scenă Ducu Bertzi, iar după concertul său puteţi afla cine reuşeşte să pună mâna pe punguţa cu doi bani, Bătrânul sau Zâna, în fantezia muzicală semnată de Ion Popescu-Gopo – „Rămășagul”.
Accesul publicului este gratuit !
Roxana Bușu, președinte Asociația CineCultura






