„Eu sunt pui de românaș. Itinerarii cultural-artistice România- Polonia”, ediția I

În perioada 1 august – 15 septembrie a.c., Asociația Culturală „Dorulețul” desfășoară, în scopul dezvoltării cooperării culturale internaționale, prima ediție a proiectului „Eu sunt pui de românaș. Itinerarii cultural-artistice România – Polonia”.

În intervalul 1 – 20 august sunt selectate materiale audio, realizate cu instrumente tradiționale din zona folclorică Dobrogea și se realizează un colaj de melodii pentru realizarea unui moment muzical; cu ajutorul unui grup de copii din cadrul Asociației Culturale „Dorulețul” a fost montată o suită originală, care va valorifica folclorul din zona Dobrogei; de asemenea, au fost achiziționate costume populare autentice, specifice zonei folclorice Dobrogea, și o stație de sonorizare necesară pentru realizarea spectacolelor.

În perioada 21 – 26 august, momentul artistic tradițional realizat în cadrul activităților anterioare va fi prezentat de către o grupă de 43 de copii ai A.C. „Dorulețul” în cadrul unui festival internațional renumit la nivel internațional desfășurat în Polonia, respectiv „Traditional Art” din Poznan. Valoarea totală a proiectului este de 25.700 de lei, din care 22.000 reprezintă finanțare a Consiliului Județean Tulcea, iar diferența este contribuția asociației culturale.

Ștefan Coman

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here