„Învăț să fiu părinte”, cu deținuții la Biserica Baptistă Betel Tulcea
Asistenții sociali din cadrul Penitenciarului Tulcea derulează astăzi, 19 iunie a.c., în parteneriat cu Fundația Stânca Veacurilor, la Biserica Baptistă Betel Tulcea, proiectul de activitate socială ,,Învăț să fiu părinte”. Este un demers organizat în contextul Zilei Internaționale a Copilului, ce are în vedere conștientizarea importanței prezenței părintelui în viața copilului, chiar și în condițiile de detenție, precum și promovarea unei atitudini responsabile față de nevoile și dezvoltarea emoțională a copiilor.
În cadrul activității, participanții vor fi ghidați să reflecteze asupra propriilor experiențe ca părinți, asupra propriului model parental interiorizat și asupra comportamentelor lor trecute asupra vieții de familie. Totodată, vor fi încurajați să identifice resursele personale și strategii prin care pot menține sau reconstrui relația cu copilul.
Comunicat Penitenciarul Tulcea
+ There are no comments
Add yours