Astăzi, prefectul Alexandru Dan Munteanu s-a întâlnit cu membrii comisiei tehnice din cadrul  Liceului Tehnologic „Anghel Saligny”, din municipiu, unitate de învățământ identificată pentru școlarizarea acestei calificări, și cu directorul liceului.

”În luna octombrie am inițiat discuțiile pentru această calificare, astăzi suntem cu un pas înainte. S-au început demersurile necesare și acest lucru nu poate decât să ne bucure. Elevii clasei a VIII-a din cadrul Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” au fost chestionaţi cu privire la posibilitatea de a alege meseria Marinar, arătându-se interesați, în special dacă ar fi organizat învaţământ profesional dual pentru obținerea acestei calificări. Totodată în luna decembrie 2022, părinţii componenţi ai Consiliului Reprezentativ din școală au răspuns unui chestionar, iar în urma analizei s-a constatat că peste 70% dintre aceștia consideră introducerea meseriei în oferta de școlarizare necesară din perspectiva dezvoltării economice și relevantă faţă de cerințele tinerilor pe termen lung”- a precizat prefectul Alexandru Dan Munteanu.

Conform Inspectoratului Școlar Județean s-au demarat și demersurile în vederea obținerii autorizaţiei de funcţionare provizorie, au fost elaborate, respectiv actualizate și postate pe platforma ARACIP documcntele solicitate de această instituţie, conform Instrucţiunii 1/2022, în proporție de 80%. În perioada umătoare va fi finalizată accastă activitate, cu respectarea calendarului specific emis de către ARACIP.

„Până la sfârșitul lunii ianuarie 2023, unitatea de învăţământ va înainta către inspectoratul școlar Fișa-tip în vederea autorizării, în scopul obținerii avizului necesar pentru solicitarea către ARACIP a declanşării procedurii de evaluare externă în vederea acordării autorizării de funcţionare provizorie, începând cu anul  școlar 2023-2024 pentru calificarea profesională Marinar”- a declarat Cristina Sultan, directorul Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” Tulcea. La nivelul comisiei tehnice din școală în prezent se elaborează un necesar pentru dotarea unui atelier în scopul efectuării orelor de instruire practică în condiții optime.

Voi monitoriza permanent derularea acţiunilor intreprinse, iar Inspectoratul școlar  m-a asigurat de toată implicarea în consilierea și sprijinirea unităţii de învățământ, în scopul școlarizării calificării profesionale Marinar ”- a precizat prefectul Alexandru Dan Munteanu.

Biroul de presă al Prefecturii

 

+ There are no comments

Add yours