A ars o casă în satul Alba
În jurul orei 13:25 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă de locuit, în localitatea Alba. Primul care a sosit la locul intervenției a fost echipajul SVSU care a procedat, pâna la sosirea pompierilor militari, la localizarea focului ce se manifesta la 2 încăperi ale locuinței.
Din fericire, nu au fost persoane surprinse de incendiu. Forțele de intervenție au acționat și pentru înlăturarea a 21 de butelii, dintre care 16 pline, ce se aflau depozitate într-un rastel, în imediata apropiere. Cauza probabilă a incendiului, o lumânare lăsată aprinsă – informează ISU printr-un comunicat de presă.
+ There are no comments
Add yours