Concursul „Parada personajelor…on-line” s-a încheiat. Peste 300 de copii au trimis desene

Cu mai bine de o săptămână în urmă, președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu, punea la cale un concurs pentru copii, cum n-a mai fost, dedicat Zilei Internaționale a Copilului, în condiții de pandemie. „Dragi copii, dragi părinți, vă invităm să fiți și în acest an alături de noi pentru a sărbători, împreună, dar în siguranță, Ziua Internațională a Copilului. De data aceasta, în mediul virtual. Regulile distanțării sociale ne impun adaptarea programului cu care v-am obișnuit deja pentru prima zi a verii, astfel că tradiționala paradă a personajelor de poveste organizată anual în Piața Civică se mută, acum, în spațiul virtual“–  spune președintele Horia Teodorescu. Concursul s-a încheiat! Peste 300 de copii s-au înscris în competiția propusă de Consiliul Județean și au dat dovada măiestriei prin desenele care s-au întrecut în „Parada personajelor… on-line!“. Toți copiii participanți cu desene vor fi răsplătiți pe măsura talentului în următoarele zile, când vor fi contactați pentru a ridica premiile. Până vineri, toți copiii înscriși în concurs vor primi cadouri atractive!

N.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here