Miercuri 3 septembrie a.c , când polițiștii din Frecăței, au oprit în trafic un atelaj condus de un bărbat de 60 de ani, din localitate, acesta a adoptat o atitudine agresivă față de aceștia. În sprijinul bărbatului au sosit încă doi tineri,fiii acestuia, de 21, respectiv 24 de ani, împreună continuând a adresa injurii și amenințări la adresa polițiștilor, actiunile culminand cu avarierea a două autospeciale ale Poliției.
Cu sprijinul luptătorilor Serviciului Actiuni Speciale, polițiștii i-au imobilizat pe cei trei, sesizând organele de parchet, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii si liniștii publice.
A doua zi, joi, în urma cercetărilor desfășurate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, doi dintre cei trei bărbați (tatăl și fiul de 21 de ani) au fost reținuți pentru 24 de ore. Vineri, instanța de judecată a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj si tulburarea ordinii și liniștii publice.
In continuare, cercetările se efectuează de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.

Comunicat IPJ

+ There are no comments

Add yours