Victor, un băiețel de doar 12 ani, și-a salvat frații și prietenul, apelând 112. Totul s-a întâmplat astăzi, la ieșirea din localitatea Sarichioi, în apropierea lacului Razelm, când copiii au fost speriați de apariția unor câini agresivi. Speriați și fără posibilitatea de a se întoarce în siguranță, cei mici s-au ascuns în stuf, la marginea lacului. Cu mâinile tremurânde, dar cu vocea hotărâtă, Victor a apelat numărul unic de urgență 112 și a explicat situația în care se aflau. Jandarmii tulceni au ajuns la fața locului și i-au găsit pe cei patru copii speriați și înfrigurați. Aceștia au fost transportați cu autospeciala și încredințați familiilor, fără a fi nevoie de îngrijiri medicale.
Povestea lui Victor este una despre responsabilitate și maturitate, un exemplu despre cât de mult poate conta o decizie luată la timp.
Comunicat IJJ






