În perioada 13–19 iulie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și combaterea nerespectării regimului legal de viteză, în cadrul operațiunii europene ROADPOL – Speed.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 493 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 394.223,75 lei și au dispus, ca măsură complementară, reținerea a 36 de permise de conducere, în conformitate cu prevederile legale.
Acțiunile polițiștilor rutieri vor continua și în perioada următoare, având ca obiectiv reducerea riscului rutier prin combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, în special a vitezei excesive sau neadaptate condițiilor de drum.
Comunicat IPJ





