Maratonul de vâslit „Delta lui Ivan” revine în Delta Dunării
Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 organizează în perioada 23-25 mai 2025 o nouă ediție a maratonului de vâslit „Delta lui Ivan”, un eveniment sportiv ce îmbină aventura, tradiția și respectul pentru natură.
Competiția, deschisă atât amatorilor cât și sportivilor cu experiență, se desfășoară pe un traseu spectaculos de 46 km, între Tulcea și satul Mila 23, traversând canalele sălbatice ale Deltei Dunării. Participanții vor avea ocazia să vâslească într-un cadru natural unic, în inima uneia dintre cele mai valoroase rezervații biosferice din Europa.
Evenimentul are ca scop promovarea sporturilor nautice, a ecoturismului și a valorilor legate de protejarea mediului, inspirându-se din moștenirea legendarului canoist Ivan Patzaichin, născut chiar în satul Mila 23.
„Delta lui Ivan” este mai mult decât o competiție – este o experiență care celebrează legătura omului cu apa, cu tradițiile locale și cu spiritul comunitar. Organizatorii promit un eveniment vibrant, cu activități pentru toate vârstele, în care sportul și natura se împletesc armonios.
Iubitorii de sport și de Deltă aflați vineri, 23 mai, în Tulcea, sunt invitați să participe a doua zi, sâmbătă, la ora 09:00 la startul competiției, pe Faleza Ivan Patzaichin, în zona Memorialului dedicat acestuia. Apoi vor avea prilejul de a urmări întrecerea pe tot parcursul zilei, chiar de la nivelul apei, pe ecranele amplasate pe Faleză, unde aceasta va fi transmisă LIVE!
Raluca Munteanu, Asociația Ivan Patzaichin- Mila 23





